Banner

Nicolae Negru: “Unde se întâlnesc pro-Moldova lui Plahotniuc cu pro-Moldova lui Dodon”

Email Imprimare PDF

07_nicolae_negruE uimitor cât de mult seamănă uneori politicienii noștri unii cu alții, parcă ar fi de la o mamă. Deși poartă nume diferite, deși s-ar afla pe poziții opuse în lupta pentru sufletele alegătorilor și ar vedea diferit perspectiva geopolitică a Republicii Moldova, descoperi la un moment dat cu surprindere că nu e nicio diferență între ei. Am rămas cu această impresie și după ce am citit interviul pe care Andrian Candu l-a acordat, săptămâna trecută, publicației ucrainene „Evropeiskaia pravda" („Adevărul european"), scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

O linie amăgitoare

În ciuda intenției sale de a trage o linie despărțitoare între PD și PSRM, de a se distanța categoric de politica prorusă și antiucraineană a lui Dodon, care nu a recunoscut „nici până acum că Rusia a ocupat în mod ilegal Crimeea, care aparține Ucrainei, în timp ce democrații au spus lucrul acesta de la bun început", în ciuda promisiunii lui Candu de a face „tot posibilul" ca să preîntâmpine venirea la putere a unui partid „care ar aprofunda relațiile cu Rusia și ar crea o nouă problemă pentru securitatea Ucrainei și a regiunii în ansamblu", el se transformă subit, ca un vrăjitor într-un film de animație, în Dodon, atunci când vorbește despre recuperarea Transnistriei, repetând în esență ceea ce a spus de atâtea ori liderul prorus al socialiștilor, vasalul lui Putin la Chișinău.

Un optimism ușurel

Deși nu rostește cuvântul federalizare, ci „autonomie cât mai largă" și se laudă că, „în practică", „procesul reintegrării" Transnistriei a și început, „va trebui doar să continuăm ceea ce facem", referindu-se desigur la politica „pașilor mici", care, din punctul nostru de vedere, e o încercare de a mâna boii trăgând carul dinaintea lor, de a le acorda separatiștilor o autonomie înainte ca ei să o dorească, de a federaliza Republica Moldova de facto, până Moscova va fi de acord să-și retragă trupele de pe teritoriul nostru, Candu emană în discuția pe tema transnistreană același optimism ușurel, lipsit de substanță, boștur, cu care ne-a obișnuit așa-zisul președinte Dodon.

Ideile lui Dodon

Va fi interesată Rusia (de autonomia largă pentru Transnistria)? – se arătă sceptic reporterul. „Sigur, Rusia dorește să-și mențină controlul în Transnistria", recunoaște Candu, ca peste câteva clipe să redevină din nou „optimist", redând cu cuvintele sale ideile lui Dodon: „Chestiunea e: ce fel de garanții va obține Rusia în schimbul plecării sale din (Republica) Moldova. Personal, cred că ne putem înțelege, dacă Rusia va obține garanția că Republia Moldova nu va adera la NATO, precum și garanții că (Republica) Moldova nu se va uni cu România, garanții că populația rusă nu va fi lipsită de drepturi, pe care le asigură minorităților standardele internaționale. Atunci ne vom putea înțelege despre misiunea internațională, nu rusă, de pacificare în Transnistria, despre retragerea (sau lichidarea) enormului depozit de armament, care se află acolo. Iar noi îi vom acorda Transnistriei o autonomie cât mai largă, mai largă chiar decât cea de care dispune Găgăuzia".

Rezoluția ONU călcată de Candu

Să nu fi înțeles până acum cogeamite spicher de Parlament că Moscova menține regimul separatist nu pentru a pleca din (Republica) Moldova, ci pentru a rămâne aici?

Vom trece peste faptul că, în pofida rezoluției ONU care cere ca Rusia să-și retragă necondiționat trupele de pe teritoriul Republicii, rezoluție pe care a inițiat-o Guvernul democrat al lui Pavel Filip, președintele Parlamentului leagă această retragere de găsirea unei soluții politice a conflictului transnistrean. E tocmai ce dorește Moscova și ce se credea că acceptă doar Dodon. Acum se dovedește că nu numai el.

O promisiune deșartă

Candu afirmă în interviu că „integrarea europeană" nu va fi sacrificată de dragul Transnistriei. Dar dacă Moscova va cere garanții că Republica Moldova nu va deveni membru al UE? Nu din acest motiv a aplicat Putin loviturile economice: ca să oprească integrarea europeană a Republicii Moldova, să pedepsească Chișinăul pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE!? Nu din același motiv a ocupat Rusia Crimeea și a pornit război împotriva Ucrainei? Căci, spre deosebire de Candu, Putin înțelege că, dacă ajung membri ai UE, Republica Moldova și Ucraina sunt ca și pierdute pentru Rusia, pentru proiectul ei eurasiatic. Ele se vor bucura atunci de protecția NATO și un război, fie și hibrid, împotriva lor o va costa mult mai mult ca până acum. Iar unirea Republicii Moldova cu România va deveni o formalitate.

Neutralitatea „garantată" de Rusia

Putin mai știe că, atâta timp cât trupele sale se află pe teritoriul Republicii Moldova, ea nu poate deveni membră a UE. Prin urmare, legând retragerea trupelor ruse de găsirea unei soluții politice, Candu sacrifică de facto cursul european, perspectiva aderării la UE. Dar și securitatea Republicii Moldova. Neutralitatea garantată de Rusia e vorbă goală. Nu a garantat ea, prin memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, alături de SUA și Marea Britanie, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei? Numai NATO de care se dezice atât de repede proeuropeanul Candu ne poate oferi protecție în fața Rusiei care nu se poate împăca cu faptul că fostele republici „frățești" pretind să fie egale cu „fratele mai mare".

„Vițelul blând" mugind spre Europa

Cu siguranță, expresia dodonică a lui Candu nu e întâmplătoare, nu e vorba de o improvizație nereușită, nu e în stilul spicherului nostru. Aici se vede cum „pro-Moldova" lui Plahotniuc se unește cu „pro-Moldova" lui Dodon. (Dar nu numai aici. Și dublarea personalului, de la 80 la peste 160 de oameni, în statele Președinției era imposibilă în afara unor relații armonioase, nevăzute, între Plahotniuc și Dodon, pe alte direcții, inclusiv deportarea profesorilor turci.) O întâlnire (de viziuni) care nu produce nimic nou. E aceeași geopolitică a „vițelului blând" priponit de propriile reflexe, care nu se încumetă să rupă funia ce-l leagă de Rusia, ci doar mugește spre Europa.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate