Banner

Valeriu Dulgheru: “Alegerile au avut loc. Ce mai departe?”

Email Imprimare PDF

01_valeriu_dulgheruScriam deunăzi că luni dimineață moș Ion ne va întreba ce am obținut în aceste alegeri și încotro ne îndreptăm. În pofida unei campanii electorale extrem de compromise, în care alegătorul s-a aflat sub presiune de corupere timp de o jumătate de an până la urna de vot, în pofida unor manipulări masive prin sondaje care le dădeau socialiștilor chiar peste 50% de voturi, în pofida unei spălări acerbe de creieri prin intermediul imperiului mediatic al triadei Plahotniuc+Dodon+Șor, măria sa Alegătorul a fost mult mai treaz la minte, mult mai rațional decât așa numiții politicieni, care-l privesc ca pe o turmă. Deseori auzeam de nivelul foarte jos al alegătorului care se lasă cumpărat cu nimicuri, dar iată că măria sa Alegătorul a fost mai presus decât mulți așa numiți politicieni, scrie Valeriu Dulgheru, preluat de Romanian Global News.

În general blocul ACUM a obținut un rezultat bun, luând în considerație condițiile în care a activat de unul singur contra balaurului de stânga Plahotniuc+Dodon+Șor, deseori fiind atacat din spate și de unii concurenți de pe dreapta-centru dreapta. Trebuie de menționat faptul că iarăși (a câta oară în acești 30 de ani de orbecăiri în jungla politicii basarabene!) măria sa Alegătorul ia aruncat colacul de salvare segmentului eurounionist extrem de divizat și bulversat. După procesarea a 99,49% de voturi rezultatul alegerilor pe liste de partid sunt următoarele: PSRM – 31,19%; ACUM – 26,71%; PDM – 23,72% și făcătura lui Plahotniuc partidul Șor – 8,34%. Pe circumscripții uninominale: PDM – 19 mandate; PSRM – 14 mandate; ACUM – 12 mandate; Șor – 2 mandate, de asemenea, 3 mandate câștigate de independenți, dintre care unul e apropiat ca platforma ACUM, iar ceilalți doi vor fi, probabil, cumpărați de Plahotniuc. În general, pe neașteptate Chișinăul a fost câștigat de blocul ACUM: 6 circumscripții ACUM și 5 – PSRM, PDM necâștigând nici un mandat. Probabil acesta este maximul la care putea pretinde ACUM în aceste condiții.

O analiză prealabilă (după afișarea rezultatelor procentuale luate de toți candidații pe circumscripții va fi mai clar) arată următoarele. Pe circumscripția nr. 15 (or. Călărași) a câștigat N. Ciubuc (PDM) cu 37,85%, pe locul doi I. Munteanu (ACUM) cu 29,84%. Diferența de 8,01 putea fi acoperită dacă Iu. Chirinciuc (PL) și I. Leașchenco (independent) se retrăgeau la momentul oportun. Reiese că cei doi unioniști au lucrat pentru victoria PDM. Pe circumscripția nr. 16 (Ungheni) a câștigat L. Guzun (PDM) cu 32,56% La doar 4,26% pe locul doi vine O. Țâcu (ACUM), voturi pe care le-a luat liberalul A. Brânza. Pe circumscripția nr. 20 (Strășeni) a câștigat prim ministrul P. Filip cu 45,56%, pe locul 2 - I. Grosu (ACUM) cu 29.76%. Diferența de 15,80% putea fi acoperită de voturile luate de N. Malai (PL) și E. Blanovschi (PNL). Pe circumscripția nr. 23 (Chișinău-1) a câștigat O. Lipskii (40,12%), iar pe locul 2 – V. Grădinaru (ACUM) cu 35,71%. Diferența de 4,41% ia fost furată de liberalul O. Rățoi. Pe circumscripția nr. 26 (Chișinău-4) cu o diferență de doar 0,52% a câștigat candidatul ACUM ex.-ambasadorul în România Iu. Reniță, pe circumscripție candidând și tânărul unionist V. Bilețchi. Pe circumscripția nr. 28 (Chișinău-6) a câștigat V. Batrâncea (PSRM), acel care a rupt harta României Mari în parlamentul de la Chișinău, iar pe locul doi – A. Sliusari (ACUM) cu doar 3,22% mai puțin ce reprezintă 896 de voturi, furate de liberalul Ion Cebanu. Pe circumscripția nr. 28 (Chișinău-7) a câștigat socialistul A. Lebedinschi (printre altele cetățean român!) cu 43,50%, depășindu-l pe R. Verbițchi (ACUM) cu doar 6,76%, furate de liberalul D. Jelescu. Și pe circumscripția nr. 31 (Chișinău-9) candidatul ACUM dna L. Nicolaescu-Onofrei (34,74%) a pierdut în fața talimbului socialist Gr. Novac (38,63%) doar cu 3,89%, furate de I. Crețu (PL) și Iu. Deleu (PNL). Pe circumscripția nr. 35 (or. Căușeni) candidatul ACUM A. Gămurari (22.33%) a pierdut cu 15,62% în fața lui Gr. Repeșciuc (PDM, 37,95%), voturi furate de tocmai trei unioniști (N. Ermurache (PL), I. Calmâc (PNL) și artista Z. Bolboceanu (PPDA)). Și pe circumscripția nr. 36 A. Dînga (ACUM, 29,99%) a pierdut cu doar 3.93% în fața socialistului A. Jolnaci (PSRM, 33,92%) furate de independentul A. Topolenco. Pe circumscripția nr. 40 (or. Cimișlia) a câștigat D. Diacov (PDM, 28,51%) în urma luptei fratricide a candidatului ACUM doamna D. Manole și independentul unionist (a fost primul primar al unui oraș semnatar al Declarației de Unire cu România!) Gh. Răileanu.

Astfel se vede clar că în cazul unei coordonări mai bune a acțiunilor blocului ACUM și a formațiunilor de dreapta, care s-au avântat cu pieptul dezgolit în alegeri, mai puteau fi câștigate până la 10 mandate.

Care ar fi primele concluzii? Având un electorat unionist important (peste 30%!) categoric nu avem politicieni, care să fructifice această mană cerească. Să ne oprim puțin asupra „succeselor" Partidului Liberal și ale noului său președinte D. Chirtoacă. Îmi pare extrem de rău să spun că după aceste alegeri dreapta (mă refer la formațiunea politică!) nu mai există. După „succesul" lui M. Ghimpu în alegerile prezidențiale de tocmai 1.8% iată că în aceste alegeri Partidul Liberal a luat și mai mult, tocmai 1,25% pe circumscripția națională, care preponderent se vor duce la triada Plahotniuc+Dodon+Șor, iar și mai unionistul partid PNL – tocmai 0,24% după ce la locale luase 0,17%. Ce nu este clar aici? Segmentul unionist de peste 30% merita să fie reprezentat mai bine în acest parlament. Revin a câta oară la elementarul calcul: dacă Dorin Chirtoacă ar fi fost ales președinte PL în primăvara anului trecut (sau măcar la 15 septembrie 2018 cum făgăduise M. Ghimpu) și dacă ar fi reușit să unească toate așchiile liberale și organizațiile de tineret într-un singur bloc unionist (după comportamentul lui din ultimul timp mă îndoiesc că ar fi făcut acest lucru) ar fi fost o cu totul altă situație în tratativele cu Blocul ACUM și fracțiunea unionistă ar fi fost reprezentată în parlament (actualmente grupul unionist din blocul ACUM include apr. vreo 10 persoane). Dimpotrivă, prin acțiunile sale distructive, a redus numărul candidaților ACUM (inclusiv al unioniștilor) în parlament. Cea mai gravă acțiune a lui D. Chirtoacă a fost plasarea mai în toate circumscripțiile a câte in candidat liberal. Din această cauză s-au pierdut până la zece mandate pe uninominale (v. mai sus!). Cred că pentru toți unioniștii a devenit clar că aceste alegeri au aruncat la groapa de gunoi politic Partidul Liberal, acolo unde au mai fost aruncate PPCD și PFD. Măria sa alegătorul nu iartă prostia și trădările.

Și atunci noi, cei mulți dar...(vorba lui Lăpușneanu) ce facem în continuare? Este foarte clar că a venit timpul ca după alegeri să fie construită o nouă dreaptă din toate așchiile liberale, formațiunile unioniste de tineret. Nu mai există Partidul Liberal în frunte cu D. Chirtoacă (îmi pare extrem de rău că s-a ajuns la acest sfârșit jalnic al celuia care promitea a fi unificatorul întregii drepte!). Cu atât mai mult nu mai există (de fapt de mult timp!) nici PNL, care prin liderul său neschimbat V. Pavlicenco face doar zgomot unionist. În democrațiile occidentale liderii care au pierdut alegerile își dau demisia. Ai noștri, nu se retrag până nu-și văd creația înmormântată.

Îmi pare rău de tinerii Anatol Ursu care a pierdut pe circumscripția nr. 22. Trebuie să înțeleagă că a pierdut nu din cauza că e mai slab dar trebuia să vadă în spatele lui Liviu Vovc un bloc, o forță, iar alegătorul se uită la astfel de lucruri. El trebuia să se retragă în ultimul moment. Același lucru s-a întâmplat și cu tânărul unionist Ion Leașcenco. Din păcate și tânărul Vlad Bilețchi, care este foarte bine pregătit, a cam călcat prin străchini în aceste alegeri. Să sperăm că a fost din cauza tinereții, lipsei de experiență. Trebuie să înțeleagă că în politică e ca în șah. Trebuie să poți vedea cu câteva mișcări înainte, în special, când ai nevoie de aliați. Din păcate politicianismul basarabean este unul primitiv, bazat doar pe destrucție nu și pe construcție. Totuși, învățând lecțiile, acești tineri pot constitui o nouă generație de politicieni unioniști. Ei trebuie să purceadă imediat după alegeri la crearea unei noi drepte prin coalizarea tuturor așchiilor unioniste (PUN, PLR, Tinerii Moldovei, ODIP, Democrația Acasă ș.a.).

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate