Premierul Italiei la o cafea în barul Roxanei Roman, femeia care a înfruntat mafia din Roma

Miercuri, 13 Martie 2019 Roma, Italia / Romanian Global News
Imprimare

01_giuseppe_conte„Aici fac o cafea excelentă" a spus premierul Italiei, Giuseppe Conte, aflat dimineață, 11 martie, într-o vizită surpriză la Roxi Bar (Roma), localul administrat de Roxana și Marian Roman, devenit celebru pentru luarea de poziție față de clanul Casamonica, transmite www.emigrantul.it, preluat de Romanian Global News.

„Sunt aici pentru a demonstra solidaritate, pentru că Statul a demonstrat deja solidaritate" a mai spus premierul întrebat de ce această vizită inopinată. Titularii sunt cavaleri ai Republicii iar „eu voiam să încerc cafeaua, iar astăzi pot spune că aici cafeaua este bună.

Zilele trecute președintele Italiei, Sergio Matarella, a înmânat Roxanei Roman, într-o ceremonie fastuoasă, dedicată Eroilor civili, Ordinul Cavaler în Merit al Republicii.