Banner

Nicolae Negru: „Plahotniuc știe!”. Plahotniuc știe?

Email Imprimare PDF

01_nicolae_negru_zPuterea e o încercare grea pentru mulți dintre noi, ni se ridică la cap, ne îmbată. O treaptă urcată pe scara ierarhică ne face uneori să ne pierdem simțul realității, să credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior, că ni se cuvin favoruri inaccesibile muritorilor de rând. Modul cum ne comportăm într-o funcție mai înaltă depinde și de numărul de cărți citite, iar la citit, se știe, avem restanțe de pe timpul lui Cantemir..., scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Nu sunt rare cazurile când sentimentul singularității care îl încearcă pe un șef se transmite și membrilor familiei sale, în forme bizare, cum i s-a întâmplat unui sătean din Ciocâlteni, raionul Orhei, al cărui fiu a ajuns, acum trei ani, mare ștab la Poliția de frontieră. Tatăl noului „mare nacialnic" s-a gândit că nu mai e cazul să le permită consătenilor să circule pe lângă casa sa și a blocat drumul, descărcând în fața porții o movilă de nisip. Și, fiindcă drumul nu e prea larg, efectul a fost corespunzător intențiilor sale.

Încercările consătenilor de a-l determina să deblocheze ulicioara s-au dovedit a fi zadarnice, nici primarul afiliat PD-ului, nici doi deputați PD (unul dintre care a refuzat să se implice) nu l-au putut clinti de pe poziții: trecerea unor mijloace de transport pe drumul respectiv ar putea să dăuneze pereților casei sale, își justifică el interdicția.

Fiul, ca „nomenclaturist" de nouă generație, își susține activ părintele, purtând cu consătenii nemulțumiți discuții „lămuritoare", din care nu lipsesc aluziile la posibilitățile sale de mare șef peste polițiștii de frontieră. Un sătean, care mi-a povestit cazul, s-a simțit amenințat după o discuție de acest fel, fiind vizitat acasă. Datorită unuia dintre deputații PD, veniți în sat în perioada electorală, movila de nisip s-a micșorat, o jumătate de drum a fost eliberată, în schimb a fost instalată o barieră, iar la capetele ulicioarei au apărut indicatoare rutiere și inscripții de interdicție a circulației pentru transportul auto.

Astfel, putem conchide, abuzul de putere a fost legalizat. Chiar dacă presupunem că trecerea unei motociclete ar putea periclita „stabilitatea" casei respective, pare ciudat că acest lucru s-a descoperit doar atunci când fiul proprietarului a fost promovat într-o funcție înaltă. Nu era logic și normal să se procedeze la întărirea pereților casei, decât să se închidă circulația pe drum? Dacă vor obține posturi înalte și alți ciocâlteneni cu case șubrede, se vor închide și celelalte drumuri din sat? E o abordare greșită în principiu, nu-i așa? Poate acesta să fie unul dintre motive că prezența la alegerile din 24 februarie a bătut în Ciocâlteni un record negativ, ajungând la doar 39,2%, mult sub media pe circumscripție, 46,7%, și media generală de 49,22%?

„Plahotniuc știe! Plahotniuc știe!" – ar fi strigat într-un moment de iritare maximă stăpânul casei, în urma unui vizitator care fotografiase movila de nisip descărcată de el în mijlocul drumului. Este episodul-cheie al acestei istorii care, trebuie să recunoaștem, nu e chiar atât de neobișnuită, precum i-ar părea unui străin. Nu, nu putem fi siguri că Plahotniuc știe. (De altfel, în Ucraina, după alegerile din 31 martie, au apărut „rezolvatori de probleme" care vorbesc în numele lui Zelenski.) Dar e logic să ne întrebăm, ca să ne dăm seama încotro ne mișcăm: „într-adevăr, Plahotniuc știe?". Într-adevăr, cei miruiți șefi de liderul PD au dezlegare să pună bariere pe drumurile din satele și orașele Republicii Moldova?

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate