Banner

Filip Florian, invitat la Big Book Festival, cel mai mare eveniment literar al Varșoviei

Email Imprimare PDF

01_filip_florianÎn perioada 21-23 iunie, la Varșovia se va desfăşura Big Book Festival,cel mai important eveniment literar al capitalei poloneze. Clusterul EUNIC Varșovia (Asociația Institutelor Culturale și Ambasadelor Uniunii Europene), al cărui membru activ este ICR Varșovia, va fi și în acest an partener al Festivalului și va coordona una dintre dezbaterile din program, transmite ICR într-un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.

Duminică, 23 iunie, în spațiul Big Book Cafe, publicul este invitat la dezbaterea cu titlul 1989-2019. începutul sau sfârșitul lumii libere?.Despre energia schimbării cruciale, adusă de anul 1989, despre trei decenii de maturizare a democrației și noile pericole care pândesc libertatea vor discuta scriitorii: Aleksandra Boćkowska (Polonia), Radka Denemarková (Cehia) și Filip Florian (România). Moderatorul întâlnirii va fi criticul literar, Piotr Kieżun.

ICR Varşovia susţine prezenţa la eveniment a scriitorului român, binecunoscut deja publicului polonez. În toamna anului trecut, la editura poloneză Amaltea a apărut volumul Toate bufnițele, în traducerea Radosławei Janowska-Lascar, prin programul TPS al CENNAC. Toate bufnițele este cel de-al patrulea volum al scriitorului român, publicat în Polonia (după Degete mici, Băiuțeii și Zilele regelui).

Derulat pe parcursul a trei zile (21-23 iunie), Big Book Festival, ajuns în 2019 la cea de-a șaptea ediție, este organizat de Fundația „Kultura nie boli" (Cultura nu doare), în scopul prezentării literaturii într-un mod complet nou, inovativ, care să angajeze deopotrivă creatorii și cititorii lor. Big Book este unul dintre cele mai tinere și mai dinamice festivaluri ale lecturii din Europa. În programul din acest an se regăsesc 50 de întâlniri cu participarea a peste 100 de creatori, scriitori din 30 de țări și aprox. 10 000 de cititori. Festivalul este un eveniment social, cofinanțat din fonduri publice, private și sponsorizări.

Manifestarea internațională Big Book Festival este deschisă spre tot ce este nou, este un festival al trăirilor și ideilor curajoase, inspirate de textul literar. Experimentează și testează forme originale de eveniment: maratoane ale lecturii, sparring-uri literare, mese rotunde, doborâri de recorduri de public în domeniul lecturii, spectacole multimedia și vizite la domiciliu. În fiecare an își schimbă adresa, călătorește prin Varșovia, transfigurează spațiul. Evenimentele au fost organizate la gară, în fabrici, palate, hoteluri, școli părăsite și locuințe private. Invitații sunt scriitori și gânditori suprinzători din întreaga lume. Printre ei: Tomáš Sedláček, Svetlana Alexievici, Karl Ove Knausgård, Vladimir Sorokin, Zadie Smith, Inua Ellams, Sofi Oksanen, Boris Akunin, Martín Caparrós, Kazuki Sakuraba, Simon Beckett, Rana Dasgupta, Hanif Kureishi, Stefan Hertmans. Festivalul este deja dublu laureat al Premiului S3KTOR pentru cea mai bună inițiativă, creată de o organizație nonguvernamentală. Invită la descoperiri și bucuria comună a lecturii.

ICR Varșovia a colaborat cu Big Book Festival pentru prima dată în 2018, într-un alt eveniment derulat sub egida EUNIC. În data de 24 iunie 2018, la Varșovia a avut loc masa rotundă cu titlul PLANETA FEMEILOR. Ce s-ar schimba, dacă femeile ar conduce lumea?, cu participarea a două scriitoare de limba română: Svetlana Cârstean și Tatiana Țîbuleac.