Banner

Petru Bogatu: Cine îl poate împiedica pe Putin să pună mâna pe Chișinău

Email Imprimare PDF

01_petru_bogatu_bSocietatea intră în campania electorală plină de decepții. Ultimele două sondaje de opinie, realizate de IMAS și Asociația Sociologilor și Demografilor, arată că lumea în cea mai pare parte a ei este pe cât de dezamăgită, pe atât de dezorientată, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

O privire critică

Măsurările sociologice în Republica Moldova trebuie privite cu rezerve, desigur. Casele de sondaje de la Chișinău prea des dau cu oiștea în gard ca să le credem pe cuvânt.

Unde mai pui că ele sunt suspectate de subiectivism și partizanat politic. Nu sunt excluse și erorile de metodă care le dau de sminteală.

Asociația Sociologilor și Demografilor, bunăoară, în alegerile locale din 2018 a prezis rezultate total diferite de cele reale. Acest derapaj s-ar putea să nu fie întâmplător. Companiei cu pricina i se incriminează că ar favoriza Partidul Socialiștilor.

De cealaltă parte, IMAS a realizat anterior măsurări sociologice la comanda Partidului Democrat. Nu-i de mirare că instituția condusă de Doru Petruți este bănuită în prezent că ar simpatiza cu opoziția.

Așa fiind, precauția nu strică. Este necesar ca sondajele de opinie să fie privite critic.

Majoritatea dezamăgită

Într-un aspect însă pozițiile IMAS și Asociației Sociologilor și Demografilor coincid. Sondajele de opinie efectuate de acestea la 100 de zile de la instalarea actualei guvernări arată că majoritatea absolută a populației este dezamăgită. Peste două treimi din respondenți au impresia că puterea instalată la începutul verii le-a înșelat așteptările.

Potrivit Asociației Sociologilor și Demografilor, de exemplu, doar unul din patru cetățeni consideră că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. IMAS, la rându-i, anunță că peste 60 la sută dintre cetățeni cred că perspectivele sunt sumbre, calea pe care se merge fiind greșită.

Decepțiile taie elanul alegătorilor, riscând să aibă efecte nefaste asupra scrutinului din luna octombrie. Doar jumătate din respondenţi au spus că sunt siguri că se vor prezenta la sectoarele de vot.

Este la mintea oricui că majoritatea deziluzionaților care ezită să participe la alegeri face parte din electoratul de dreapta. Alegătorii stângii, frustrați sau nu, sunt preponderent disciplinați și, de regulă, se prezintă în număr mare la urne, votând geopolitic. Adică, așa cum indică Putin.

Din lac în puț

Ar mai fi de precizat că cei mai mulți dintre alegătorii dezamăgiți ai dreptei sunt unioniști. O parte considerabilă dintre ei a votat blocul ACUM în speranța că Maia Sandu și Andrei Năstase vor aduce Republica Moldova mai aproape de România și comunitatea euroatlantică. Crearea Alianței Kozak i-a lovit în moalele capului, spulberându-le iluziile.

Deși destui unioniști și-au dorit să se debaraseze de autoritarismul lui Plahotniuc, ei nu și-au imaginat că dez-oligarhizarea se va face cu prețul refacerii influenței Kremlinului. În urma formării coaliției ACUM/PSRM, Republica Moldova a nimerit din lac în puț.

Însă frustrarea e un sfetnic rău pentru alegători. Sentimentul că ai fost tras pe sfoară în alegeri provocă derută și confuzie, dar de cele mai multe ori nu limpezește lucrurile. Nu oferă soluții.

Iată de ce numărul dezamăgiților adesea este direct proporțional cu cel al alegătorilor care nu vor sau nu știu cu cine să voteze în viitoarele alegeri. Decepționații nu cred că exercițiul democratic poate produce vreo schimbare în bine.

În atmosfera scepticismului generalizat noii actori politici se impun foarte greu. Ei sunt tratați cu neîncredere, deoarece cine s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt.

În aceste împrejurări, forțele politice care își propun să se constituie într-o alternativă guvernării trebuie să facă apel la rațiune. La discernământul electoratului.

Votul inteligent

În condițiile mult mai dificile din Federația Rusă, unde candidații opoziției antisistem sunt pur și simplu eliminați din start din cursa electorală, Alexei Navalny a inventat metoda votului inteligent. El le-a propus alegătorilor să sprijine candidatul din afara puterii care are cele mai multe șanse de a învinge.

Cu alte cuvinte, liderul opoziției antisistem din Rusia a îndemnat electoratul să voteze rațional pentru a pricinui o înfrângere regimului Putin. Alegătorilor li se sugerează să susțină independenții sau chiar reprezentanții opoziției de buzunar pentru a diminua astfel șansele partidului de guvernământ „Edinaia Rossia".

Alexei Navalny a fost acuzat că impune electoratului o soluție imorală. Că votul pentru te miri cine poate aduce în Duma orășenească a Moscovei oameni chiar mai răi decât cei din partidul de guvernământ.

Numai că politica este arta posibilului. Democrația, vorba unui mare înaintaș, nu-i perfectă, nimic însă mai bun omenirea nu a inventat. De aceea, o anumită doză de machiavelism este indispensabilă în procesul electoral.

Asta în cazul în care vrei să câștigi, desigur. Dacă însă, în circumstanțe politice nefavorabile, îți propui neapărat să predici moralitatea și neprihănirea, vei face o figură frumoasă, dar vei pierde numaidecât.

Fără iluzii romanțioase

Așa se întâmplă astăzi la noi, unde i se caută nod în papură lui Octavian Țîcu, i se impută ba una, ba alta lui Valeriu Munteanu, Dorin Chirtoacă sau Vlad Țurcanu. Ba-i laie, ba-i bălaie. Așa și pe dincolo.

Cu astfel de atitudini romanțioase unioniștii îl vor aduce la putere, împotriva voinței lor, pe Ion Ceban. Sau pe Andrei Năstase. Că e același lucru, nu? A-l vota la ora actuală pe liderul PPDA e ca și cum l-ai susține pe fruntașul PSRM.

Până la urmă, la Moscova Alexei Navalny a dovedit că a avut dreptate. Votul său inteligent a funcționat. Partidul lui Putin a pierdut peste o treime din mandate în Duma orășenească din capitala Rusiei. Opoziția antisistem a obținut un scor nesperat de bun și în Sankt Petersburg.

Pe această cale se poate câștiga și în Republica Moldova. Alegătorul proeuropean, care dorește să oprească ofensiva imperialistă rusă în Republica Moldova, urmează să parieze pe candidatul unionist cu șanse mai mari de a învinge candidații coaliției „din lac-n puț".

Cine are mai mulți sorți de izbândă

Din punctul meu de vedere, în Chișinău favorit este Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN). El pare să aibă mai mulți sorți de izbândă decât alți concurenți unioniști înscriși în competiția electorală. Atuurile sale sunt coerența discursului politic, vizibilitatea, imaginea de intelectual rafinat, reputația de vechi militant al reîntregirii naționale românești.

Lui Țîcu i se pot reproșa, bineînțeles, destule erori. Și subsemnatul l-am criticat în repetate rânduri chiar în acest colț de pagină pentru faptul că nu a prevăzut disponibilitatea liderilor blocului ACUM de a deveni complicii lui Dodon și ai Rusiei.

Nimeni nu este fără cusur însă. Au neajunsuri sau schelete în dulap și ceilalți aspiranți la funcția de primar al Chișinăului. Dacă la această etapă unioniștii vor căuta un candidat ideal, dovedind lipsă de pragmatism, campania electorală va fi un fiasco pentru cauza europeană și cea românească.

Veniți la alegeri cu un vot inteligent. Cu alte cuvinte, mizați pe candidatul unionist cu șanse de reușită, făcând abstracție de greșelile sau viciile sale.