Banner

Nicolae Negru: „Intrăm într-o nouă fază de instabilitate. Există riscul ca Dodon să preia toată puterea în R. Moldova”

Email Imprimare PDF

01_siegfried_muresan_nicolae_negruDupă căderea Guvernului urmează o perioadă de instabilitate, cu riscul de preluare integrală a puterii din partea președintelui Igor Dodon, cu sprijinul Federației Ruse, a opinat analistul Nicolae Negru, în cadrul emisiunii Nodul Gordian, de la Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.

„Intrăm într-o nouă fază de instabilitate, trebuie să se formeze o nouă majoritate parlamentară. Dacă se formează o majoritate parlamentară cu deputați conjuncturali, care nu pot fără putere, există riscul ca Dodon să preia toată puterea în Republica Moldova, toate instituțiile statului, să avem un regim nu comparabil cu al lui Plahotniuc. S-ar putea să avem un regim și mai rău. Cel puțin, Plahotniuc nu a deschis porțile în fața Rusiei așa cum face Dodon", a precizat Nicolae Negru.

De asemenea, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R.Moldova, europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, susține că moțiunea de cenzură adoptată de Parlament împotriva Guvernului Sandu este o frână pusă parcursului european al R.Moldova.

Siegfried Mureșan mai afirmă, într-un mesaj postat pe Facebook, Guvernul Sandu a demonstrat că poate fi un partener de dialog credibil pentru liderii europeni.

„Toți partenerii europeni au salutat progresele realizate în aceste luni de mandat de prim-ministrul Maia Sandu și miniștrii săi. Demiterea actualului guvern nu va aduce niciun lucru bun cetățenilor Republicii Moldova. Oamenii au nevoie de acele reforme care îmbunătățesc funcționarea statului și aduc bunăstare cetățenilor Republicii Moldova: combaterea corupției, întărirea statului de drept, întărirea sistemului bancar, atragerea de investitori și modernizarea infrastructurii. Sunt reforme începute de Guvernul Maia Sandu și care trebuie continuate", a declarat eurodeputatul.

În acest context, Siegfried Mureșan, a făcut apel la oamenii politici proeuropeni de la Chișinău în vederea identificării rapide a unei soluții politice din care să rezulte un guvern care să continue parcursul european al Republicii Moldova.

Menționăm că atât Uniunea Europeană, cât și reprezentanți ai Bucureștiului s-au arătat îngrijorați de căderea Guvernului Sandu și au îndemnal politicienii să identifice o soluție care ar duce la depășirea actualei crize politice.