Banner

Atelier de creatie despre Martisor la Ismail

Email Imprimare PDF

01_martisor_ismailCentrul de Informare al României din Ismail va organiza, la data de 2 martie 2019, în colaborare cu Asociația "Centrul de Informare Românesc" ( CIRo) și cu sprijinul Consulatului General al României la Odesa, un Atelier de creație, cu genericul "Cu datina în chip de Mărțișoare", dedicat tradiţiei româneşti a mărţişorului din zona Bugeacului, transmite Natalia Ursu, administrator al Centrului, preluat de Romanian Global News.

 

Programul din acest an va cuprinde un atelier de creație și prezentare a Mărțișorului din fiecare comunitate, un recital de versuri susținut de copii, cântece și dansuri populare basarabene.

Această acțiune, aflată la cea de-a doua ediție, face parte din calendarul de activități al Centrului de Informare al României din Ismail și are ca scop revitalizarea, promovarea și transmiterea tradițiilor și obiceiurilor românești de primăvară în rândul tinerilor din comunitățile istorice, prin implicarea activă a acestora.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate