Ziua Internațională a Femeii marcată la Lisabona prin lansarea volumului „O chestiune de onoare. Tânăr pentru o zi“, de Elena Dumitrescu-Nentwig

Marţi, 05 Martie 2019 Lisabona, Portugalia / Romanian Global News
Imprimare

01_elena_dumitrescu_teatruAmbasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează în data de 7 martie 2019, la ora 19.00, un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Femeii, în cadrul căruia va avea loc lansarea volumului de teatru în limba română „O chestiune de onoare. Tânăr pentru o zi", al Elenei Dumitrescu-Nentwig, apărut la Editura „Istros" a Muzeului Brăilei „Carol I" în 2018. Autoarea, stabilită de mai bine de un deceniu în Portugalia, s-a afirmat ca una dintre cele mai proeminente personalități culturale ale comunității românești de aici. În cadrul evenimentului, vor fi recitate fragmente din piesa „O chestiune de onoare" de către Elena Dumitrescu-Nentwig și Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona, urmate de o discuție liberă cu publicul, se arată într-un comunicat al ICR primit la redacție, preluat de Romanian Global News.

Soprana Elena Dumitrescu-Nentwig s-a născut la Brăila și a absolvit Conservatorul de Muzică din Bucureşti, apoi a cântat la Opera din Iaşi. Recunoaşterea internaţională a obținut-o în anii '70, după plecarea în exil. A cântat cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia şi Israel. În ultimii ani, a scris basme, proză scurtă, romane și poezii, în limbile română şi germană, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor şi în presa de specialitate. După ce a convins ca prozatoare, Elena Dumitrescu-Nentwig s-a îndreptat către dramaturgie, publicând două piese de teatru în limba română: „O chestiune de onoare" și „Tânăr pentru o zi", inspirate din întâmplări din mediul social german. Prima – o tragedie – atacă problema puterii tradiției într-o comunitate de minoritari turci, cea de-a doua – o tragi-comedie – cu personaje autohtone, germane, dar care interacționează cu emigranți din Răsărit.

„Mă mișc în culturile Europei. Europa este casa noastră, Dumnezeu nu a făcut granițe și nu ne-a separat, este datoria noastră să luptăm împotriva a tot ceea ce este totalitar pentru că orice formă de totalitarism este un impediment pentru dezvoltarea liberă a spiritului. Acest volum este un apel la toleranță, la respect reciproc", a mărturisit scriitoarea.