Românii din orașul Cernăuți ar putea da în judecată primăria pentru refuzul acesteia de a deschide o grădiniță românească

Joi, 07 Martie 2019 Cernăuți, Nordul Bucovinei, Ucraina / Romanian Global News
Imprimare

01_romanii_din_orasul_cernautiRomânii din Cernăuți sunt dispuși să dea în judecată primăria orașului dacă aceasta va continua să ignore solicitările părinților de a inaugura în centrul regional o grădiniță românească – informează Agenția BucPress, preluat de Romanian Global News.

De zeci de ani cernăuțenii cer autorităților locale să deschidă o instituție preșcolară cu predarea în limba română, însă solicitările lor n-au fost luate în considerare, iar cererile părinților au fost depozitate în "arhiva indiferenței" primăriei Cernăuți.

La 5 martie a.c. conducerea Centrului Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" și a Ligii Tineretului Român "Junimea" din centrul regional, împreună cu președintele grupul de inițiativă al comitetului părintesc, au avut o întâlnire cu reprezentanții misiunii OSCE în orașul Cernăuți, la invitația acestora, după ce asociațiile respective au înaintat săptămâna trecută o scrisoare oficială OSCE, în care solicită ajutorul statelor străine în soluționarea problemei respective.

Mai multe detalii în reportajul realizat de televiziunea online BucPress TV din Cernăuți care poate fi accesat aici: http://www.bucpress.eu/social/romanii-din-orasul-cernauti-ar-8884