Banner

Emoție și simțământ patriotic la românii din Canicatti

Email Imprimare PDF

30_patru_ierarhiLa inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan și prin purtarea de grijă a Preacucernicului Părinte Protopop Nicolae Chilcos al Siciliei în ziua de 31 August 2018 am retrăit la Canicatti fiorii patriotismului cu care ne-au crescut părinții noștri și pe care vrem să îl lăsăm moștenire urmașilor, transmite Romanian Global News.

O delegație de creștini ortodocși români a Parohiei Alcamo ocrotită de Sf. Ier. Leon, Episcopul Cataniei, condusă de Preacucernicul Părinte Paroh Petru Tărăboi însoțit de preoteasa Gabriela Ala și fiica lor Sofia a adus de la Alcamo la Canicatti, pe o distanță apreciabilă, o copie a Stindardului Marii Uniri de la 1918. Delegația a fost întâmpinată cu pâine și sare de către credincioșii Maria Spiridon și Niculae Ciornei precum și de un însemnat grup de micuți copii în straie populare.

Stindardul a fost predat în cadru solemn, în sunete de clopote și toacă prin osteneala credincioșilor Visarion Buță și Constantin Codreanu, asemenea momentului Unirii de la Alba Iulia 1918, Parohiei Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș din Canicatti în Provincia Agrigento. Creștinii prezenți înveșmântați în costume populare din cele trei zone istorice ale României în frunte cu păstorul lor duhovnicesc au slujit sub protia P.C. Pr. Petru Tărăboi slujba de Te Deum.

Bucurie mare a fost și pentru pruncii și tinerii prezenți cărora Părintele Paroh le-a explicat pe scurt însemnătatea valorilor care ne definesc: limba, drapelul și realizările autentic românești. Prin grija doamnelor din Comitetul parohial a fost organizată o agapă frățească în Așezământul Social Sf. Filofteia afiliat parohiei. Stindardul va rămâne la Canicatti pe o perioadă scurtă după care va fi încredințat unei alte parohii din Protopopiatul Misionar Sicilia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook