Banner

Biserica Ortodoxă Română alături de românii din Norvegia. A fost sfinţită prima biserică ortodoxă românească din Regatul Norvegiei

Email Imprimare PDF

01_biserica_ortodoxa_romana_norvegiaPrima biserică ortodoxă românească din Norvegia a fost sfinţită duminică în oraşul Haugesund. Lăcașul a fost construit acum o sută de ani, iar în prezent aparține comunităţii româneşti stabilite în acele locuri, scrie https://basilica.ro preluat de Romanian Global News.

Slujba a fost oficiată de Mitropoliţii Teofan al Moldovei şi Serafim al Germaniei împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord, informează Doxologia.

Biserica este ocrotită de Maica Domnului şi de Sfinţii Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii grupului de muzică bizantină „Anastasios" din Târgu Mureș.

Pericopa din Sfânta Evanghelie a fost explicată de Mitropolitul Teofan care a subliniat că biserica recent sfinţită trebuie să fie pentru românii ortodocși din Norvegia o adevărată legătură cu Hristos, cu ţara şi, în acelaşi timp, corabie a călătoriei lor spre Împărăţia Cerurilor.

„Doar Biserica poate oferi creştinilor mijloacele prin care aceştia pot rezista cântecului sirenelor care îi cheamă spre obţinerea de averi, putere şi plăceri vătămătoare ale sufletului, împiedicându-i să sesizeze profunzimea lucrurilor, împiedicându-i pescuiască la adânc", a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.

Îm omilia rostită la chinonic, Mitropolitul Serafim a vorbit despre „elementele care sudează o comunitate" şi despre faptul că oamenii „au nevoie de cuvânt viu, cuvânt pe care îl găsesc în Biserica lui Hristos".

La finalul slujbei, Episcopul Macarie a oferit Părintelui Mitropolit Teofan „Crucea Nordului pentru ierarhi", cea mai înaltă distincție a Episcopiei Europei de Nord.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a conferit părintelui paroh Crucea Moldavă şi a dăruit un set de sfinte vase pentru lăcaşul de cult.

Parohia a fost înfiinţată în anul 2013, iar în data de 4 mai 2014 a fost încredinţată părintelui Dumitru Valeriu Chiorbeja.