Banner

Cărțille românești în bibliotecile publice din regiunea Cernăuți! un semnal de alarmă!

Email Imprimare PDF

01_societatea_bibliotecarilor_bucovineniPentru a prezenta pe scurt situația fondului de carte în limba română din bibliotecile publice din regiunea Cernăuți am ales doar raioanele cu populație românească compactă, adică Hliboca și Storojineț (din Bucovina istorică), Noua Suliță (din Basarabia istorică) și Herța (din fostul județ Dorohoi al fostului Regat Român). Celelalte raioane din regiunea Cernăuți, în care practic nu mai există localități populate compact de români – Chițmani, Zastavna, Vijnița, Putila (din Bucovina istorică), Hotin (cu excepția satului Colincăuți), Celmenți și Secureni (din Basarabia istorică) – nu fac obiectul cercetării noastre, aici cartea în limba română lipsind cu desăvârșire, scrie Vladimir Acatrini pe Mesagerul Bucovinean, preluat de Romanian Global News.

În bibliotecile publice din localitățile celor patru raioane cu vechi sate românești – Hliboca, Storojineț, Noua Suliță și Herța – cartea românească este foarte slab reprezentată. În loc să umple măcar jumătate din rafturile bibliotecilor din aceste localități, ea stă pitită acolo într-un colț, pe post de Cenușăreasă. În cele aproape trei decenii de independență a statului ucrainean, suveran și democrat, fondul de carte în limba română din majoritatea bibliotecilor respective a rămas aproape neschimbat, păstrându-se practic același ca pe timpurile sovieticilor, iar dacă un unele dintre ele a mai crescut un pic, această creștere este atât de neînsemnată încât nu schimbă deloc tabloul de ansamblu.

La venirea sovieticilor, atât în 1940, cât și în 1944, cei ce spuneau că sunt eliberatorii ținutului de asupritorii români și-au început această misiune prin eliberarea lui de toate instituțiilor existente aici de secole – școală, cultură, presă și, nu în ultimul rând, bibliotecă publică. Astfel, au eliberat rapid rafturile din biblioteci de tot ce se numea carte românească, indiferent din ce perioadă provenea – română sau austriacă. Le-au eliberat de așa manieră încât acestea au rămas goale. În locul lor au fost aduse cu duiumul cărți din „necuprinsa" patrie înfloritoare a celor doi soratnici (tovarăși nedespărțiți, prieteni la cataramă), Stalin și Lenin (tandem de nezdruncinat, în acele timpuri). Majoritatea acestor cărți cu bulină roșie adună și astăzi praful prin biblioteci.

Odată eliberate de cărțile românești, bibliotecile Bucovinei eliberate au devenit o sursă inepuizabilă de material bun de pus pe foc. Astfel, s-a ars practic întreg fondul de carte românească din bibliotecile publice. Cruțată a fost, într-o oarecare măsură, biblioteca universității, unde trebuia lăsată, pentru documentare, ceva carte românească. Dar dacă nu s-a făcut din ea rug în curte, s-au pus lacăte la depozitele unde se păstra. Accesul la ea o aveau doar cei ce înfierau „jugul burghezo-moșieresc român".

Când s-a descompus multinaționala Uniune Sovietică și prietenia de monolit a popoarelor sovietice a dat chix, bibliotecile publice din localitățile cu populație românească din regiunea Cernăuți nu dețineau decât câteva titluri în limba „moldovenească". Bibliotecarii mai vechi (iar dintre aceștia au rămas în viață puțini de tot, cu greu se mai poate găsi pe ici-colo vreunul plecat demult la pensie) își amintesc că la sfârșitul anilor 50, pe fondul „dezghețului" hrușciovist, a existat un flux de literatură din Republica Populară Română. Dar în perioada următoare (de strângere a șurubului) și acele puține cărți românești au dispărut.

Românii bucovineni și-au pus mari speranțe, la destrămarea URSS-ului, în politicile culturale ale nou înființatului stat ucrainean suveran. Au crezut atunci că în foarte scurt timp bibliotecile publice din localitățile lor se vor completa substanțial cu titluri de carte românească. Dar procesul a fost mult prea lent. În loc de sprijin în completarea cu cărți românești a bibliotecilor, ei au observat o tendință inversă, de stăvilire, prin diverse mijloace birocratice, a acestui proces. Pe lângă faptul că autoritățile publice locale nu au repartizat niciun șvanț pentru achiziționarea de cărți în limba română, în cadrul administrației de stat s-au creat diverse comisii care au luat la puricat donațiile de carte venite din România, înspăimântându-i pe directorii de biblioteci, descurajându-i și chiar făcându-i să renunțe definitiv la asemenea donații. Astfel, în decurs de aproape trei decenii de democrație ucraineană, bibliotecile publice din localitățile populate compact de români s-au completat cu un număr mizer de cărți în limba română. Tabloul sinoptic al situației bibliotecilor din raioanele amintite arată cât se poate de limpede slaba lor înzestrare cu cărți în limba română.

În cele patru raioane cu populație românească (Hliboca, Storojineț, Herța și Noua Suliță) funcționează circa 145 de biblioteci publice sau filiale ale acestora. Conform datelor oficiale, fondul total de carte din aceste biblioteci este alcătuit din 1 348 027 de exemplare. În limba ucraineană sunt 561 654 cărți, care reprezintă 41,62 % din numărul total de exemplare. Un număr aproape identic de cărți (553 278 exemplare) sunt tipărite în limba rusă (40,997 %). Aceleași biblioteci dețin și 193 166 cărți catalogate drept cărți în limba „moldovenească", care, de fapt, sunt cărți românești tipărite cu caractere rusești adaptate normelor gramaticale ale limbii române.

Acestea reprezintă 14,31 % din fondul total de carte din bibliotecile respective. Și doar 50 279 exemplare din numărul total de 1 348 027 de exemplare reprezintă cartea românească propriu zisă, editată conform normelor ortografice ale limbii române standard. Acestea reprezintă 3,73 %. Din datele prezentate în tabelul de mai sus rezultă că fondul de cartea românească în bibliotecile publice din cele patru raioane e sub 4 la sută. Dacă admitem că românii se situează, demografic vorbind, undeva la jumătate (grosso modo) din numărul total al populației celor patru raioane laolaltă, atunci reiese clar că în bibliotecile din satele românești cart Să judece cititorul.