Banner

La Leușeni va fi deschisă o unitate de pompieri care va interveni pe ambele maluri ale Prutului

Email Imprimare PDF

26_unitate_de_pompieriInspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI anunță că în scurt timp o nouă unitate de salvatori și pompieri va fi deschisă în apropierea frontierei de la Leușeni, care va asigura securitatea antiincendiară pentru 19 localități din zonă, se arată într-un comunicat al DSE, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

Proiectul de edificare a remizei a apărut grație eforturilor comune a IGSU și a autorităților publice. Ieri 8 iunie 2018 peste 30 de angajați ai Inspectoratului susținuți de conducerea IGSU s-au mobilizat pentru o curățenie generală a unității în urma efectuării lucrărilor de construcție.

Pompierii și salvatorii au curățit terenul adiacent și au pregădit încăperile pentru ca autospecialele de intervenție să poată intra în servantul de luptă. Mai mult, salvatorii au făcut ordine exemplară în curtea remizei, pentru ca aceasta să fie funcțională. Unitatea de salvatori și pompieri din preajma localității Leușeni va servi drept forța de intervenție în caz de situații de risc pentru localitățile din prejma frontierei dar și pentru cele mai apropiate localități din România.

Aici vor activa salvatori și pompieri profesioniști, care vor fi gata să intervină pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale. Remiza urmează să fie deschisă la sfîrșitul lunii iunie 2018.