Banner

Două fetițe românce, candidate pentru titlul „Cel mai deștept copil din Canada”

Email Imprimare PDF

15_cel_mai_destept_copil_din_canada_doua_romanceSurpriză uriașă la cel mai urmărit concurs televizat din Canada, "Canada's Smartest Person", difuzat de televiziunea națională CBC (Canadian Broadcasting Corporation). La prima ediție organizată pentru copii, din cei 12 concurenți, doi provin din familii de români, scrie Jurnalul.ro. Este vorba despre Alexia Sabău, din Calgary, și Sandra Nitchi, din Montreal. Cei 12 concurenți au fost selectați în urma unei competiții naționale, la care au participat 1.000 de copii talentați de pe întreg teritoriul Canadei, transmite www.gazetaromaneasca.com, preluat de Romania Global News.

"Sunt copii remarcabili, cu care multor adulți le-ar fi dificil să-și măsoare puterile", după cum spune realizatorul show-ului televizat. Concursul a început săptămâna aceasta, urmând să se deruleze pe parcursul a șase săptămâni.

În cele 6 episoade, concurenții vor fi supuși unor teste dificile pregătite de specialiști, prin care vor fi provocați să iasă din zona lor de confort și să își folosească întregul potențial, pentru a ajunge la cele mai bune soluții. Candidații au vârste cuprinse între 9 și 12 ani și vor fi testați la 6 categorii de inteligență: logico-matematică, socială, kinestezică, muzicală, verbal-lingvistică și spaţio-vizuală. Concursul își propune să redefinească ce înseamnă, de fapt, să fii deștept și se bazează pe Teoria Inteligențelor Multiple.

Emigrați de 16 ani

Alexia Sabău este fetița unor români stabiliți de 4 ani la Calgary, dar de 16 ani în Canada. Fetița a ajuns vedetă după ce s-a calificat la concursul televizat "Canada's Smartest Person Junior". Are 12 ani și este singurul concurent din provincia Alberta care a reușit să treacă de toate selecțiile.

Alexia povestește că nu a avut emoții la preselecție, are foarte mare încredere în capacitatea ei de a se adapta în orice situație, de a găsi soluții și de a interacționa cu ceilalți. Nu au intimidat-o nici testele, nici reflectoarele sau camerele de luat vederi, pentru că este foarte pasionată de televiziune. După ce-și face lecțiile pentru școală, fetița de 12 ani își petrece mult timp la microfon sau în fața camerei de filmat. Are chiar propria transmisie pe un canal de youtube, unde ține legătura cu alți copii de vârsta ei, și deja a realizat și câteva interviuri pentru diverse evenimente locale.

Mama Alexiei, Cristina, își amintește că de mică avea calități de reporter. La trei ani, jucăria ei preferată era un microfon colorat. Nu se mulțumea doar să cânte, cum fac mai toți copiii, ci se ținea după membrii familiei și prieteni și îi bombarda cu întrebări. Foarte curioasă din fire și extrem de energică, Alexia își dorește să ajungă să aibă propria emisiune la un post important din Canada și să îi inspire și pe alți copii să-și descopere calitățile și să se folosească de ele pentru a reuși în viață. Pe termen lung, vrea să devină om de știință sau poate chiar medic chirurg.

Părinții Alexiei s-au născut în Cluj-Napoca și sunt plecați de 16 ani din România. Au emigrat pe vremea studenției, pentru că și-au dorit să-și continue studiile în limba engleză. Au locuit mai întâi în Statele Unite și s-au mutat în Canada în 2014, când Alexia avea opt ani. Deși născută în America, Alexia a fost crescută cu dragoste pentru tradițiile românești. Vine la bunicii și verișorii din țară aproape în fiecare vară, vorbește bine românește și are mulți prieteni români în Canada, noua ei țară adoptivă. Poartă cu bucurie ia românească la școală, în Calgary, și își învață colegii de acolo cântece și dansuri românești. Muzica are un loc aparte în viață Alexiei. Îi place să cânte la pian și la chitară și joacă în piese de teatru. Cel mai mare fan al ei este chiar frățiorul Maxwell, în vârstă de şase ani, care merge cu ea peste tot și e convins că Alexia va câștiga titlul "Cel mai deștept copil din Canada".

Cosmonaut sau prim-ministru

Cea de-a două fetiţă cu rădăcini în România – Sandra Nitchi, este singura reprezentantă din Montreal. Mama ei este tot din Cluj, la fel ca părinţii Alexiei. La numai 11 ani, Sandra scrie deja prima ei carte, este foarte bună și la matematică, este pasionată de pian, cântă la chitară, compune melodii, programează jocuri video și are ambiții uriașe. Vrea să exploreze spațiul cosmic, să lucreze în ingineria aerospațială, sau să devină politician, poate chiar prim-ministru.

"Deși are numai 11 ani, nu stă o clipă locului. Este implicată în tot felul de proiecte și este extrem de creativă", povestește mama ei, Doina, într-un interviu acordat publicației Montrealgazette.com. Mama Sandrei predă la Universitatea McGill și este și cercetător în domeniul inteligenței artificiale. Și tatăl ei este expert IT în domeniul medical. Sandra este foarte mândră de părinții ei, pe care îi consideră geniali, și vorbește la fel de frumos despre cei doi frați ai săi, de la care are multe de învățat, David (15 ani) și Maggie (19 ani).

Inteligență și fair play

Gazda concursului televizat e actorul canadian Paul Sun Hyung Lee. "Este incredbil ce carusel de emoții ai în preajma acestor copii. Te poți simți insiprat și umilit în același timp. Multor adulți le-ar fi dificil să țină pasul cu acești copii. Toți concurenții au fost testați la cele 6 tipuri de inteligență și rezultatele au fost impresionante. Dincolo de inteligența lor, m-a impresionat cât de sufletiști sunt, s-au împrietenit imediat, sunt un exemplu formidabil despre ceea ce înseamnă competiția și spiritul sportiv", spune Lee.

În Canada, trăiesc aproximativ 250.000 de români, la o populație estimată de 37 de milioane de locuitori.