O treime dintre români afirmă că sunt dispuși să emigreze

Email Imprimare PDF

10_o_treime_din_romani_dispusi_sa_emigrezeUn sfert dintre români se împrumută pentru a-şi plăti facturile curente, iar circa o treime (32%) dintre conaţionali afirmă că este dispusă să emigreze din cauza situaţiei financiare din ţară, arată rezultatele Raportului European al Plăţilor Consumatorilor, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Raportul de specialitate relevă, totodată, că 59% dintre români fac economii în fiecare lună, valoarea medie a economiilor lunare fiind de 480 lei (104 de euro). Din totalul celor care pun bani deoparte 65% sunt bărbaţi. Motivele pentru care românii economisesc sunt: cheltuielile neprevăzute (75%), vacanţele (42%) sau pentru o viitoare achiziţie imobiliară (13%).

În acest context, România se clasează pe penultimul lor din Europa la valoarea sumelor economisite, în timp ce Elveţia este în frunte, cu o medie de 590 euro economisiţi lunar.

În schimb, România este în topul clasamentului (locul 2) atunci când vine vorba despre numărul persoanelor care şi-au exprimat deschiderea către emigrare, cu un procent de 32% din total. Doar Ungaria depăşeşte România, înregistrând un procent de 35% din populaţie care îşi doreşte să emigreze în viitorul apropiat. Aceste procente sunt duble faţa de media Europei, de 18 procente.

În acelaşi timp, 26% dintre respondenţi au afirmat că, în ultimele 6 luni, au apelat la împrumuturi pentru a-şi plăti facturile. Sursele împrumuturilor au fost prietenii (42%), familia (37%) sau banca (30%). Raportul arată că 35% dintre cei care se împrumută pentru plata facturilor au în întreţinere cel puţin un copil sub 18 ani.

Pe de altă parte, din ce în ce mai mulţi români îşi dau seama de importanţa educaţiei financiare. Astfel, din sondaj reiese faptul că 85% dintre părinţii respondenţi îşi învaţă copiii despre gestionarea eficientă a banilor, iar 77% dintre aceştia îşi doresc ca şcoala să se implice mai mult în educaţia financiară a copiilor.

Pentru realizarea Raportului European al Plăţilor Consumatorilor au fost analizate răspunsurile a 24.398 de respondenţi din 24 de ţări din Europa (Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria).

În România au fost intervievate 1.007 persoane cu vârste între 18 şi 65 de ani. Eşantionul a fost format din 51% femei şi 49% bărbaţi, iar studiul s-a desfăşurat în septembrie 2018.

Noua ediţie a Raportului European al Plăţilor Consumatorilor a fost prezentat de Intrum România, parte a Intrum Grup, activ pe piaţa de credit management şi colectare de creanţe.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook