La Aluatu în Republica Moldova au fost puse bazele unei înfrățiri cu comuna Săpoca din România

Luni, 25 Martie 2019 Aluatu, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Imprimare

01_aluatu_sapocaCooperarea dintre România și Republica Moldova se face tot mai simțită. Satul Aluatu din raionul Taraclia și comuna Săpoca din județul Buzău au pus vineri 22 martie, bazele unei înfrățiri, transmite www.libertv.md, preluat de Romanian Global News.

Delegația de peste Prut a venit la școala din satul Aluatu, care, în vara anului trecut, a fost renovată datorită sprijinului unioniștilor de la Asociația „UNIREA-ODIP".

Așa cum spune tradiția, oficialii din Buzău au fost întâmpinați cu pâine și sare, iar de la eveniment nu a lipsit drapelul României.

Din delegația din Buzău a venit primarul comunei Săpoca, Iulian Manea, viceprimarul Ilie Ion și un consilier local. Oaspeții au vizitat școala renovată din Aluatu și au dăruit localității Declarația de Unire semnată de Săpoca în Anul Centenar.

„Unirea se face prin fapte concrete, inclusiv prin aceste înfrățiri. Mă bucur că am reușit să stabilim un dialog dintre Săpoca și Aluatu, iar în cel mai scurt timp va fi semnat și Acordul de Cooperare", a declarat președintele „UNIREA-ODIP", Vlad Bilețchi.

Amintim că în vara anului trecut, unioniștii au renovat școala din satul Aluatu din raionul Taraclia, care până nu demult se afla într-o stare dezastruoasă.