Banner

Proiect IEH: Românii din Timocul bulgăresc vor sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni la Vidin

Email Imprimare PDF

copii-vidinInstitutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de pretutindeni va derula proiectul „Ziua Românilor de Pretutindeni la Vidin”, la  Vidin, în Bulgaria,  în 01 iunie 2019. Proiectul se va implementa în parteneriat cu „AVE” – Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria, la eveniment participând și un repre zentant al Ambasadei României în Republica Bulgaria., se arată într-un comunicat de presă al IEH, preluat de Romanian Global News.
Evenimentul va debuta la ora 10.00, la restaurantul Ponti din Vidin. Aici se va desfășura conferința cu titlul „Promovarea și păstrarea limbii române în Bulgaria la clasele pilot cu predare în limba română”. Vor lua cuvântul profesori din România și Bulgaria, care vor evidenția rolul și importanța limbii române pentru comunitatea românească din Bulgaria.
Ziua Românilor de Pretutindeni se va încheia cu un recital de poezii, cântece și dansuri populare susținute de copiii de la clasele pilot de limbă cultură și spiritualitate românească.
Acțiunea își propune să contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale, etnice și lingvistice a comunității istorice românești din Bulgaria.
Proiectele desfășurate cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni se încadrează în Programul de Cultură, Civilizație și Spiritualitate „Mihai Eminescu”, din Planul de activități al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru anul 2019, aprobat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate