Banner

2,7 miliarde de euro trimiși în România, în 2018, de românii aflați la muncă în Uniunea Europeană

Email Imprimare PDF

01_bani_acasaRomânia înregistrează al doilea cel mai mare surplus din transferuri personale din Uniunea Europeană, de 2,7 miliarde de euro, în 2018, după Portugalia dar înaintea Poloniei, transmite Eurostat, preluat de Romanian Global News.

În 2018, fluxurile de bani trimise de rezidenţii din UE către ţări din afara Uniunii Europene, transferurile personale, au ajuns la 35,6 miliarde de euro, în creştere faţă de 2017, când suma a fost de 32,6 miliarde de euro.

Totodată, anul trecut, intările în Uniunea Europeana au însumat 10,9 miliarde de euro, la fel ca în 2017, ceea ce a dus la un sold negativ pentru UE (- 24, 6 miliarde de euro), în relaţia cu restul lumii.

Datele Eurostat arată că, în rândul statelor membre, cele mai mai ieşiri de transferuri personale s-au înregistat, anul trecut, în Franţa (11,4 miliarde de euro), Spania (7,7 miliarde de euro), Regatul Unit (7 miliarde de euro), Italia (6,5 miliarde de euro) şi Germania (5,2 miliarde de euro).

În schimb, cele mai mari intrări s-au înregistrat în Portugalia (3,6 miliarde de euro, România (3 miliarde de euro), Polonia (2,9 miliarde de euro), Regatul Unit (2,3 miliarde de euro) şi Italia (2 miliarde de euro).

Drept urmare, cele mai mari surplusuri de transferuri personale au fost înregistrate, în 2018, în Portugalia (+ 3,1 miliarde de euro), România (+ 2,7 miliarde de euro) şi Polonia (+ 2,5 miliarde de euro), în timp ce Franţa (- 10,5 miliarde de euro) a înregistrat de departe cel mai mare deficit, urmată de Germania (- 5,1 miliarde de euro), Regatul Unit (- 4,7 miliarde de euro) şi Italia (- 4,5 miliarde de euro).

În cazul României, intrările de fonduri din urma transferurilor personale au ajuns, anul trecut, la 2,977 miliarde de euro, dintre care 2,661 miliarde de euro din interiorul Uniunii Europene şi 316 milioane de euro din afara UE, în timp ce ieşirile au ajuns la 263 milioane de euro, dintre care 172 milioane de euro au mers în interiorul UE şi 91 milioane de euro în afara Uniunii.

Transferurile personale în afara UE au fost direcţionate în cea mai mare parte către Asia (21% din totalul ieşirilor din afara Uniunii Europene), urmate de Africa de Nord (18%), ţări europene din afara UE (16%), Africa Centrală şi de Sud (14%) şi America de Sud (13%).

În 2018, cele mai mari ponderi ale intrărilor în UE, în rândul fluxurilor totale de transferuri personale, au fost înregistrate în Slovacia (99%), Ungaria (90%), Luxemburg şi România (ambele 89%), Polonia (85%) şi Suedia (83%), precizează sursa citată.