Excepționalul Documentar AGERPRES, "Marea Unire - România, la 100 de ani"!

Email Imprimare PDF

17_documentar_agerpress_marea_unire_ro_100_aniRedacţia Video din cadrul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES prezintă în excepționalul documentar realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1918 cum a fost realizat acest deziderat al românilor, transmite Romanian Global News.

 

Povestea pleacă de la contextul istoric internaţional, ajungând la trăirile oamenilor de rând, care şi-au dorit un singur lucru: o ţară în care există acelaşi grai, acelaşi port, aceeaşi simţire, fără graniţe.

Filmările au fost realizate pe teritoriul României, dar şi în Bucovina de Nord şi în Basarabia. Filonul istoric, cu date precise, este păstrat în documentar prin intervenţiile mai multor istorici, care preiau rolul naratorilor, iar latura dramatică, emoţională este pusă în scenă prin intermediul oamenilor care, prin mărturiile lor, evocă momentele trăite de străbunii lor sau chiar de ei.

Materialul nu punctează doar ziua de 1 Decembrie 1918, ci şi actele premergătoare Marii Uniri. De asemenea, arată cum a fost împărţită România Mare şi care a fost impactul economic, cultural, dar şi în viaţa de zi cu zi a românilor de peste hotare.

Filmul ilustrează dramatismul anilor 1940-1941, cu ruperea graniţelor şi cu deportările, condamnările la închisoare şi despărţirea familiilor.

Unele imagini provin din arhive istorice, iar altele au fost făcute în casele oamenilor, în muzee, prin filmări din dronă, fiind folosite fotografii istorice, precum şi unele imagini din Arhivele Naţionale. Filmările şi montajul au durat un an.

Documentarul "Marea Unire - România, la 100 de ani" este realizat de Mihuţ Năstăsache, Marilena Stănescu şi Sergiu Olteanu. Imaginea este semnată de Alfred Schupler, Sergiu Olteanu şi Andrei Cârlan. Reporteri au fost Marilena Stănescu, Mihuţ Năstăsache şi Camelia Moise. Grafica, sunetul şi montajul sunt semnate de Andrei Cârlan, asistent tehnic fiind Alex Vintilescu.

Puteți viziona documentarul aici:

https://m.youtube.com/watch?time_continue=6&v=tGFL9LwAEqQ

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook