Participare românească la Zilele Filmului de Arhitectură din Budapesta

Email Imprimare PDF

13_mandrie_si_betonInstitutul Cultural Român Budapesta susține proiecția filmelor Mândrie și beton și Matache – Berzei – Buzești și participarea lui Dragoș Lumpan şi a Monicăi Sebestyén, din România, la a10-ea ediție a Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta, eveniment care se va desfășura în perioada 8-11 martie 2018 la Cinematograful Toldi (sectorul V., Str. Bajcsy-Zsilinszky nr. 36-38), transmite Romanian Global News.

 

Filmele documentare Mândrie și beton și Matache – Berzei – Buzești vor fi proiectate în cadrul unui calup românesc duminică, 11 martie, de la ora 17.30. După proiecții va avea loc o discuție cu Dragoș Lumpan, regizorul filmului Matache și Monica Sebestyén, directorul festivalului de film Urban Eye din București.

Scurtmetrajul Mândrie și beton (2013), regizat de Petruț Călinescu, este parte a unui proiect din care a rezultat o carte, o expoziție de fotografii și o pagină de internet: http://mandriesibeton.ro/.

Petruț Călinescu este un fotograf independent, licențiat în Jurnalism și Științele Comunicării. A lucrat ca fotograf pentru principalele cotidiene din România, dar și pentru multe instituții de media internaționale, cum ar fi Sunday Times Magazine, Business Week, New York Times, Esquire sau Discovery Channel. În 2016 a întemeiat Centrul de Fotografie Documentară și în 2018 a câștigat Premiul I la Balcan Photo Fest din Bosnia. www.petrut-calinescu.com

Unul din șase români e plecat la muncă în străinătate. Mulți dintre ei provin din zone rurale, iar banii pe care îi trimit acasă au transformat ireversibil satele natale. Spre deosebire de oraș, unde competiția e percepută ca fiind ceva individual și discret, la sat schimbările sunt mult mai vizibile, iar ulița principală a devenit spațiu pentru competiția socială.

Filmul documentar Matache – Berzei – Buzești (2016 )este o producție independentă, finanțată de Fundația Pro Patrimonio, Administrația Fondului Cultural Național, Ordinul Arhitecților și casa de producție Lumina pe cale. Regizorul-fotograf Dragoș Lumpan are diplomă de regizor de film și de teologie, lucrează pentru National Geographic din anul 2003 și a participat la numeroase expoziții individuale și colective, obținând multe premii internaționale.

http://lumpan.com/

Zona Matache a trecut prin schimbări radicale care și-au pus amprenta asupra comunității, lăsând zona într-o stare de dezagregare socială și economică. Acțiunile activiste împotriva demolărilor de monumente istorice din 2013 au atras atenția asupra nevoii de regenerare și de integrare a proiectului de modernizarea a străzilor cu proiecte mai ample de revitalizarea a țesutului urban și social. În prezent, însă, zona este abandonată de administrație și apare ca o rană imensă necicatrizată. Filmul oferă o perspectivă obiectivă asupra unui țesut urban specific, fiind un exemplu și studiu de caz pentru alte orașe care se confruntă cu situații similare. Totodată, el își propune să genereze un dialog deschis pe această temă și să promoveze găsirea de acțiuni sustenabile pentru reactivarea acestei artere care desparte centrul orașului de zona Gării de Nord (poartă de intrare în oraș).

Filmele vor fi proiectate în limba română, cu subtitrare în limba engleză.

Zilele Filmului de Arhitectură din Budapesta, organizat de Centrul Ungar de Arhitectură Contemporană, aduce în fața unui public larg problemele actuale ale arhitecturii contemporane, ale design-ului și urbanismului. Are scopul de a genera dialog între practica arhitecturală, care își găsește sursa de inspirație și în cinematografie, respectiv filmul, care la rândul lui împrumută idei din caracterul spațiilor urbane și arhitecturale. Unul din obiectivele principale ale festivalului este stimularea și încurajarea acțiunii civice în general, în vederea îmbunătățirii spațiului public urban.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate