Galeria EASTWARDS PROSPECTUS în premieră la ediția aniversară Art Brussels 50 Years

Email Imprimare PDF

21_estward_prospectusInstitutul Cultural Român (ICR) Bruxelles susține participarea Galeriei EASTWARDS PROSPECTUS din București și a artistului Răzvan Anton la ediția aniversară de 50 de ani a târgului internațional de artă contemporană Art Brussels, transmite Romanian Global News.

Cunoscut ca unul dintre cele mai mari târguri de artă contemporană din Europa, Art Brussels se va desfășura în perioada 19-22 aprilie 2018, sub cupola Tours & Taxis, cel mai mare spaţiu expoziţional din Bruxelles. Vernisajul va avea loc la 19 aprilie a.c.

180 de galerii din întreaga lume și peste 2000 de artişti consacrați pe plan internațional sau tinere talente se vor reuni în cele trei secțiuni internaționale, DISCOVERY, PRIME și REDISCOVERY și expozițiile Solo ale târgului.

În urma selecţiei riguroase a comitetului curatorial, EASTWARDS PROSPECTUS este singura galerie românească care participă la Art Brussels și va fi reprezentată de artistul Răzvan Anton, cu o serie de lucrări novatoare din sfera artei New Media, la secțiunea DISCOVERY. Cei peste 30 000 de vizitatori anuali ai târgului vor putea admira lucrările artistului la standul românesc.

„Prezentarea lui Răzvan Anton de la Art Brussels va reflecta preocuparea artistului de a digitaliza și organiza o resursă vizuală remarcabilă: arhiva Minerva, constând în fotografii de presă realizate în anii '70-'80 de două cotidiene clujene (Igazsag și Făclia).", a declarat Andrei Breahnă, managerul EASTWARDS PROSPECTUS, pentru ICR Bruxelles.

Răzvan Anton (n. 1980, Cluj-Napoca) este licențiat al Universității de Artă și Design, secția Grafică, Cluj-Napoca, și al unui masterat cu specializarea „Desen" la University of Arts, Camberwell College din Londra. Din 2007 și până în prezent a avut expoziții solo la Galeria EASTWARDS PROSPECTUS și de grup în Marea Britanie (Wilson Rd, Decima, Crypt și Jealous, The Rag Factory și The Old Police Station din Londra), în România (Fabrica de Pensule, Plan B, Casa Tranzit și Domino în Cluj, la Salonul Artelor și EASTWARDS PROSPECTUS în București, la Art Encounters în Timișoara și la MAGMA în Sf. Gheorghe), în Statele Unite ale Americii (Universitatea de Artă Philadelphia), și nu numai.

„Lucrez cu desenul și memoria. Desenul este pentru mine cel mai direct traseu către imagine. Memoria nu este subiectul, ci mediul, iar desenul reprezintă o alegere conștientă a unui mediu dincolo de medii, un limbaj care reușește să țină la distanță normele lumii artistice.", este crezul artistului Răzvan Anton.

EASTWARDS PROSPECTUS este o platformă tânără de promovare a artei din Europa de Est care identifică și selectează, printr-un program de cercetare artistică exhaustivă, artiști relevanți din această regiune fragmentată și destul de necunoscută pentru colecționari, curatori și pentru publicul larg. Înființată în 2014, EASTWARDS PROSPECTUS dorește să devină o promotoare de referință a artei New Media, rar abordată în România din cauza costurilor ridicate de producție.

Cu o reputaţie de leader european în experimentarea celor mai îndrăzneţe forme de expresie artistică pe piaţa artei contemporane, târgul internațional Art Brussels este locul de întâlnire a artiştilor consacraţi, care se bucură de o solidă reputaţie internaţională, dar şi a celor tineri, aflaţi la început de carieră. Alături de târgul de artă de la Köln, Art Brussels este una dintre cele mai cunoscute manifestări internaţionale dedicată artei contemporane din Europa.

Proiectul se încadrează în strategia ICR Bruxelles de promovare a artei contemporane românești și a artiștilor plastici în Benelux.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.