Banner

Prima traducere a romanului „Gaudeamus” de Mircea Eliade, lansată la ICR Londra

Email Imprimare PDF

27_mircea_eliade_gaudeamusPe 8 mai, Mircea Eliade, marele scriitor și istoric român al religiilor, care a petrecut, în 1940/41, opt luni la Londra ca atașat cultural al României în Regatul Marii Britanii, este readus în sediul din Belgrave Square nr. 1 printr-un eveniment care celebrează publicarea, sub sigla aceleiași edituri, a celui de-al doilea volum din seria autobiografică a lui Eliade – romanul „Gaudeamus", transmite Romanian Global News.

În urmă cu doi ani, primul volum semnat de Mircea Eliade, „Romanului adolescentului miop", a fost publicat pentru prima oară în limba engleză de editura britanică Istros Books, bucurându-se de o recepție entuziastă în rândul celor mai importante publicații din Marea Britanie, dar și a cititorilor din spațiul anglofon.

Lansarea de la sediul Institutului va consta într-o conversaţie pe marginea cărții și a operei autorului, în prezența profesorului Sorin Alexandrescu, nepotul lui Mircea Eliade, a editoarei Susan Curtis Kojakovic, fondatoarea și directoarea Istros Books, a autoarei Amanda Hopkinson și a traducătorului Christopher Bartholomew. Conversația va fi punctată de lectura unor fragmente reprezentative din carte.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook