Sute de români din Alcala de Henares din Spania au sărbătorit românește

Email Imprimare PDF

25_alcala_de_henares_roPeste 500 de români din Alcala de Henares din Spania au sărbătorit în stil tradițional românesc. Obiceiurile și valorile culturale românești au fost promovate în cadrul unui spectacol, care a avut loc în data de 9 iunie 2018 și care a fost susținut de artiști de renume din Țară, precum Ileana Lăceanu, dar și de tinere talente din România și din Spania, transmite Romanian Global News.

Organizarea evenimentului, dedicat promovării folclorului românesc, a reprezentat o bună ocazie de a valorifica și promova, atât în rândul comunității românești din Alcala de Heranes – Spania și zonele limitrofe, dar și indirect în rândul comunității autohtone, a unei imagini diferite a României, astfel încât percepția publicului larg față de România să fie modificată pozitiv.

Evenimentul a marcat deopotrivă Ziua Românilor de Pretutindeni și Centenarul Marii Uniri și a fost organizat de Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE), în colaborare cu Asociația Muntenia și cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Proiectul se încadrează în Programul Strategic – Spaţiu Cultural Românesc Comun – Centenarul Marii Uniri 1918 – 2018, program ce face parte din Planul de activități pentru anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, privind Caravana identității românești – program din domeniul identitar românesc.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.