Pelerinaj la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români de la Țiganca

Email Imprimare PDF

20_tigancaPe 22 iunie va avea loc un pelerinaj la Cimitirul de Onoare al Eroilor Români de la Țiganca, din Republica Moldova. Inițiativa aparține Institutului „Frații Golescu" pentru românii din străinătate, parte componentă a Alianței pentru Centenar, transmite Romanian Global News.

„Aici, în anul 1941 a început campania pentru eliberarea Basarabiei. Luptele pentru trecerea râului Prut au adus moartea a 3.382 de ostași, 7.962 au fost răniți, numărul celor dispăruți fiind de 3.492. Cimitirul de campanie, amenajat imediat după încetarea luptelor, a fost distrus după 1944. În anul 2006, Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a inaugurat aici prezentul Cimitir de Onoare, dedicat amintirii celor care au pierit luptând pentru reîntregirea României. Purtați o ie, aduceți un tricolor ! precizează organizatorii.

Slujba de pomenire va avea loc la ora 13:00 și va fi oficiată de P. S. Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei.

La comemorare vor participa reprezentanți ai societății civile din România și Republica Moldova, preoți, jurnaliști, autorități.

Persoanele care doresc să fie prezente pe 22 iunie la Cimitirul de Onoare se pot înscrie la numărul de telefon 0721242932.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.