Banner

Nicolas Simion Quintet pe scena Festivalului Culturii din Stockholm

Email Imprimare PDF

27_nicolas_simionInstitutul Cultural Român de la Stockholm sprijină concertul de jazz al grupului muzical Nicolas Simion Quintet, din data de 15 august, începând cu ora 19:30, în cadrul ediției din 2018 a Festivalului Culturii din Stockholm (Stockholms Kulturfestival). Anul acesta, festivalul se va desfăşura în perioada 14-18 august, ţara invitată de onoare fiind Canada.

Festivalul Culturii din Stockholm este un eveniment cultural organizat anual de Primăria orașului Stockholm, fiind unul dintre cele mai mari de acest gen din Suedia. În medie, se derulează peste 600 de programe, la acestea participând în fiecare an aproximativ 750 000 spectatori. Locul de desfășurare este chiar centrul orașului Stockholm și cuprinde următoarele zone: Piața Gustav Adolf, Piața Karl XII, Skeppsbron și zona podului Norrbro. Programul variat cuprinde: muzică jazz, oper ă, muzică clasică, muzică pop, rock, activități pentru copii și familii, prezentări de cărți și scriitori, street art, teatru, arte vizuale, dans şi fotografie. La festival participă invitaţi internaţionali. Programele desfășurate în cadrul Festivalului Culturii sunt gratuite cu excepția tururilor de oraș ghidate, pe teme variate.

În repertoriul Nicolas Simion Quintet se vor regăsi melodii consacrate de pe ultimele albume ale lui Nicolas Simion, dar şi câteva melodii din cel mai recent album al artistului : Romanian Imperssions , apărut în România la casa de discuri 7Dreams Records, un tribut adus locurilor natale, oamenilor, folclorului atât de variat si autentic.

Nicolas Simion, saxofonist de jazz și improvizator, compozitor și producător s-a născut la Dumbrăvița. Primul său album de autor, Black Sea este lansat în 1992, de atunci continuând periodic să înregistreze și să cânte alături de nume mari precum Graham Haynes, Lonnie Plaxico, Ed Schuller, Peter Perfido, Mal Waldron, Tomasz Stańko, Idris Muhammad, Jim Pepper, Nobuyoshi Ino, Gunther Schuller, Archie Shepp, Lee Konitz şi Jancsy Kőrössy.

Antonis Annisegos este compozitor, pianist, interpret și improvizator, precum și artist de muzică electronică. În perioada studiilor universitare a participat la cursuri de masterat conduse de György Ligeti, Zoltan Kocsis, Imre Rohnmann, Pierre Laurent-Aimard, György Kurtag și Lev Vlassenko. Câteva dintre proiectele sale actuale sunt: Trio IAMA (cu Jannis Anissegos, Maria Anissegou), Grix (cu Floros Floridis, Yorgos Dimitriadis), ΣΩΜΑ (cu Thymios Atzakas), Card Castle (cu Mike Majkowski, Christian Marien), NPC (cu Oliver Potratz, Ivars Arutyunyan).

Piotr Wojtasik(trompetă) este un trompetist și un compozitor de jazz polonez. Și-a început cariera profesională la Academia de Muzică din Katowice unde a studiat între 1978 și 1983. Primul său album a apărut în 1993 și a inclus câțiva dintre cei mai buni muzicieni din acea perioadă: Jan 'Ptaszyn' Wróblewski la saxofon, Wojciech Niedziela la pian, Andrzej Cudzich la bas și Eryk Kulm la baterie. De atunci, el a avut un uimitor success ca lider de trupă, înregistrând cu majoritatea artiștilor polonezi și cu câțiva artiști importanți de jazz din întreaga lume: David Liebmann, Buster Williams, Ben Riley, Reggie Workman, Vincent Herring Gary Bartz, Wayne Dockery sau Wes McCraven. Wojtasik a câștigat importante premii naționale și a efectuat turnee internționale de succes.

Tibi Menyhart (contrabas) a studiat chitara clasică timp de 8 ani și până la absolvirea liceului a câștigat diferite premii în concursuri naționale și internaționale. A urmat apoi cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", la Cluj-Napoca cu renumitul profesor român Adrian Pop. După anul 2006 Tibi Menyhart și-a intensificat colaborările cu muzicieni de jazz și pop din Transilvania și din București, iar in ultimul an a început să cânte în cadrul grupului Nicolas Simion Quartet.

Iulian Nicolau (baterie) este absolvent al Colegiul national de muzică "George Enescu", actualmente student al Universității Naționale de Muzică București, la sectia "percutie clasica". A colaborat cu diverși artisti reprezentativi ai jazzului românesc, si nu numai, printre care se numară: Nicolas Simion, Mircea Tiberian, Catalin Milea, Alex Man, Sorin Zlat, Marius Vernescu, Emil Bizga, Candice Hoys, Cedric Henriot.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate