MARCAREA, LA BERLIN, A DESCHIDERII SEZONULUI ROMÂNIA-FRANȚACONCERT CU COMPOZIȚII DIN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL- GEORGE ENESCU, CLAUDE DEBUSSY GABRIEL PIERNE

Email Imprimare PDF

11_100_romanienInstitutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin organizează, în parteneriat cu Institut Français Berlin, în data de 27 noiembrie 2018, un concert cu piese de muzică clasică compuse în timpul Primului Război Mondial de George Enescu, Claude Debussy și Gabriel Pierné, transmite Romanian Global News.

 

Concertul va fi susținut de Cristian Niculescu, pian, Ioana Goicea, vioara 1, Adriana Porteanu, vioara 2, Aida Carmen Șoanea, violă, Radu Nagy, violoncel. Lucrările ce vor fi interpretate au fost compuse în perioada 1916-1918, George Enescu având o legătură personală sau profesională cu compozitorii francezi.

Din program fac parte Trioul, de George Enescu, compus în timpul internării compozitorului într-o clinică din România, în anul 1916, Sonata pentru Vioară și Pian, de Claude Debussy, compusă în 1917, precum și Cvintetul pentru Două Viori, Violă, Violoncel și Pian, de Henri Constant Gabriel Pierné opus 41, compusă în anii 1916-1917.

Parteneriatul între Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin și Institut Français Berlin în cadrul acestei acțiuni are loc în chiar ziua deschiderii Sezonului România-Franța, marcând astfel acest eveniment și în capitala Germaniei.

Concertul este primul din seria de trei evenimente prin care Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin marchează Ziua Națională a României în anul Centenarului, următoarele două evenimente urmând a avea loc la Heidelberg (1 decembrie, seară literară, la Universitate), și München (4 decembrie – Concert Omagial Sergiu Celibidache, la Filarmonică).

Gabriel Pierné (1963-1937) - compozitor, pianist și dirijor francez, specializat pe o multitudine de genuri, îndeosebi muzică de cameră. L-a cunoscut pe George Enescu la Paris, unde i-a dirijat in anul 1921 în primă audiție simfonia a 3-a.

Claude Debussy (1862-1918) - unul dintre cei mai importanți compozitori francezi din perioada impresionistă, creația sa fiind considerată drept verigă de legătură între romantism și modernism în muzică. A fost contemporan cu George Enescu la Paris.

Cristian Niculescu a studiat la Conservatorul din București și la Facultatea de Arte din Berlin. A câștigat mai multe concursuri în România și a devenit rapid un solist și muzician de cameră popular în Europa, Asia și SUA. Niculescu este fondatorul trioului „Dinu Lipatti Trio Berlin" și al „ensemble contempo paris", precum și directorul artistic al „Kammermusiktage Ahrenshoop".

Radu Nagy a studiat la Liceul „G. Enescu" si Academia de Muzică din Bucureşti. A studiat la Universitatea Wisconsin (Milwaukee) şi la Universitatea Northern Illinois din SUA. În perioada 1995-2000 a fost membru al cvartetului de corzi Lipatti, cvartet afirmat in America şi câştigător al unor concursuri internaţionale de renume.

Aida-Carmen Șoanea a absolvit studiile la Conservatorul „Hanns Eisler" din Berlin, după care a continuat la Conservatorul Naţional Superior de Muzică din Paris. A lucrat cu Claudio Abbado în Orchestra de Tineret Gustav Mahler precum şi în Orchestra Festivalului din Lucerna şi Filarmonica din Berlin. Este câștigătoarea mai multor premii internaționale, cântând ca solistă pe numeroase scene din țară și din lume.

Adriana Porţeanu a urmat studii de vioară în Bucureşti. A fost violonistă la Filarmonica din München (1989 - 2001) şi în Orchestra Konzerthaus din Berlin (2001-prezent). A câştigat numeroase premii în ţară şi străinătate.

Ioana Goicea a urmat studii la Facultatea de Muzică, Teatru și Media din Hanovra. A câştigat numeroase premii internaționale, cântând cu începere din anul 2013, în calitate de bursieră a Fundației Musikleben, pe un violoncel de Gianbattista Guardagnini, Parma, 1761, proprietate a Statului German.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook