Banner

Elevii români din Ucraina pot să se înscrie la concursul „Universul Cuvintelor”, care se va desfășura la Iași

Email Imprimare PDF

16_cuvinteConcursul „Universul Cuvintelor" se adresează elevilor din clasele I-VIII (6-14 ani), care au preocupări literare şi care doresc să-şi prezinte creaţiile într-o competiţie şcolară.

Tema concursului este „Doamna noastră limbă românească". Componenţa juriului: membri ai Uniunii Scriitorilor din România, profesori de Limba şi Literatura Română, cu competenţe recunoscute în domeniu. Jurizarea se face pe secţiuni: ţară şi diasporă, clasele I-IV şi V-VIII, transmite www.bucpress.ro, preluat de Romanian Global News.

Etapele de desfăşurare a concursului:

- 20 noiembrie 2018 - 28 februarie 2019 – primirea lucrărilor;

- 01 - 31 martie 2019 – evaluarea lucrărilor;

- 01 - 20 aprilie 2019 – centralizarea şi comunicarea rezultatelor;

- 20 aprilie – 10 mai 2019 – editarea volumului de creaţii literare;

- 10 mai - 05 iunie 2019 – festivitatea de premiere şi lansarea volumului

(data va fi stabilită în funcţie de înscrierea în agenda Festivalului Internaţional al Educaţiei).

Condiţii de participare:

- La acest concurs fiecare participant trebuie să se înscrie cu: 3 lucrări la secţiunea poezie, sau una lucrare la secţiunea proză scurtă (maxim 2 pagini A4).

- Lucrările vor fi tehnoredactate în format A4, cu caractere Times New Roman 12, la un rând, în limba română.

- La finalul lucrării se vor preciza: autorul, vârsta, şcoala, clasa, adresa, nr. telefon, e-mail şi cadrul didactic coordonator. Fiecare material va fi confirmat de primire.

Criterii de evaluare:

- Încadrarea în tema propusă;

- Utilizarea modalităţilor de expresie, a tehnicilor de construcţie a textului în funcţie de temă şi de gen literar;

- Exprimarea ideilor într- un stil expresiv, folosind un vocabular nuanţat;

- Abordarea originală a temei;

- Respectarea normelor gramaticale în vigoare.

Data limită de expediere a lucrărilor este 28 februarie 2019, pe adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Rezultatele concursului vor fi postate pe Facebook (grupul:Concursul Internaţional de Creaţie Literară „UNIVERSUL CUVINTELOR").

Creaţiile literare premiate se vor publica în volumul concursului.

Organizator: Asociaţia Universul Prieteniei Iaşi

Partener: Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate