Banner

Piesa românească „Domestic Products” într-unspectacol-lectură la Istanbul

Email Imprimare PDF

01_ioana_paunDupă 5 ani de turnee locale și europene, „Produse Domestice" sosește într-un spectacol-lectură în premieră la Istanbul. Institutul Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul sprijină participarea regizoarei Ioana Păun, inițiatoarea proiectului,în cadrul proiectului New Text New Theatre organizat de ICR Istanbul împreună cu partenerul turc, GalataPerform, se arată într-un comunicat de presă primi la redacție, preluay de Romanian Global News.

Ioana Păun va susţine în zilele de 9 și 10 martie 2019, două ateliere de regie și va participa la spectacolul de teatru - lectură a piesei „Produse domestice / Domestic Products" de Xandra Popescu.

Astfel, în data de 9 martie 2019 va avea loc primul atelier de regie de teatru susținut de Ioana Păun, la GalataPerform. A doua zi, pe 10 martie a.c., sunt programate atât cel de-al doilea atelier, la GalataPerform, cât și spectacolul teatru – lectură a piesei „Domestic Products", scrisă de Xandra Popescu și adaptată pentru scenă de Ioana Păun. Evenimentul va avea loc la Centrul de Arte ale Spectacolului A Corner in the World, din cadrul Bomontiada ALT Istanbul (http://www.acornerintheworld.com).

Piesa va fi interpretată de actori turci de marcă din peisajul teatral contemporan turc. Spectacolul de teatru va fi urmat de o discuție cu publicul moderată de Yeșim Özsoy, în calitatea de regizor al spectacolului - lectură și de director general artistic al proiectului New Text New Theatre.

„Produse domestice" este un proiect amplu de teatru de Investigație realizat de Ioana Păun alături de o echipă de artiste și jurnaliste, care utilizează spectacolul, jurnalismul și advocacy-ul pentru a face vizibile poveștile lucrătoarelor domestice și pentru a apropia producția teatrală din România de realitățile care o înconjoară.

Textul spectacolului a fost conceput de Xandra Popescu, investigația jurnalistică de Laura Ștefănuț, iar regia îi aparține Ioanei Păun.

Ioana Păun (n. 1984, România) este regizor și producător, care lucrează și cercetează internațional, având educație în teatru și arte performative la UNATC București și Goldsmiths – Universitatea din Londra. Regizoarea Ioana Păun a realizat proiecte susținute de instituții europene și internaționale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency, Schauspielhaus Viena și Onassio Centre din Atena.

Spectacolele Ioanei Păun au fost prezentate în Palestina, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Austria, Grecia și Suedia și și urmăresc cu predilecţie teme actuale, vizând subiecte complexe, de la condiţia muncitorilor dintr-o fabrică la viaţa lucrătoarelor filipineze. Ioana Păun îşi centrează munca pe înţelegerea comportamentului uman, în special în situaţii feroce şi condiţii extreme, economice, politice şi de sănătate.

De asemenea, Ioana Păun coordonează programul de Performance al Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

În cadrul atelierelor de dramaturgie New Text New Theatre organizate de Galata Perform în parteneriat cu ICR Istanbul s-au alăturat, în trecut, de două ori apreciatul și cunoscutul dramaturg Gianina Cărbunariu, apoi Maria Manolescu, iar anul trecut, Peca Ștefan.

Parteneriatul cu operator cultural Galata Perform este unul foarte benefic din perspectiva faptului că participarea la un astfel de eveniment familiarizează publicul turc și specialiștii din domeniu cu noile curente din teatrul contemporan românesc, înlesnind montarea în Turcia a pieselor de teatru semnate de regizori și producători români contemporani.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate