Banner

Congresul NEPSIS pentru Marea Britanie şi Irlanda

Email Imprimare PDF

01_nepsis_irlandaCu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Iosif, Congresul NEPSIS pentru Marea Britanie şi Irlanda se va desfăşura anul acesta din nou pe tărâm irlandez, fiind găzduit între 24-26 mai 2019 de Parohia Înălţarea Sfintei Cruci din Dublin, se arată într-un comunicat preluat de Romanian Global News.

Ca invitat principal al Congresului, va fi Părintele Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oaşa (judeţul Alba), binecunoscut şi mult îndrăgit în Romania pentru apostolatul în rândul tinerilor şi studenţilor din Ardeal şi nu numai.

Programul provizoriu al Congresului urmează acelaşi tipar ca şi în anii trecuţi.

Ziua de vineri, 24 mai, va fi rezervată întâlnirii cu specificul local. Se va face un circuit al celor mai reprezentative Cruci Celtice din comitatul Meath (la nord de Dublin), poziţionate în vechile vetre monahale ale creştinismului timpuriu irlandez. Itinerariul va străbate o zonă presărată de repere istorice reprezentative pentru civilizaţia şi cultura pooporului irlandez, întinse din antichitate (Newgrange, Tara Hill) până la sfârşitul evului mediu târziu (Battle of Boyne Valley 1690).

În ziua de sâmbătă, 25 mai, va avea loc conferinţa principală, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, ateliere şi Vecernie, iar duminică, 26 mai, Sfânta Liturghie Arhierească, agapa şi un program de discuţii şi concluzii la încheierea Congresului.

Înscrierile pentru Congres se fac online, la adresa:

https://www.surveymonkey.co.uk/r/NepsisDublin2019

Parohia Înălţarea Sfintei Cruci din Dublin va face tot posibilul să asigure cazare participanţilor pentru nopţile de 23/24, 24/25, 25/26 și 26/27 mai. De asemenea, sprijinul logistic pentru plecări, sosiri şi deplasări în Dublin va fi disponibil, în măsura posibilitaţilor locale. Îi invităm de aceea pe cei care doresc să participe la Congres, aflaţi la distanţe mai mari, să-şi facă de pe acum pregătiri de călătorie, pentru a cumpara bilete de transport mai ieftine.

Pentru corespondenţă şi informaţii legate de Congres, vă rugăm contactaţi-ne folosind următoarele canale de comunicare:

Facebook: Congres Nepsis UK - Irlanda 24-26 mai 2019

https://www.facebook.com/Congres-Nepsis-UK-Irlanda-24-26-mai-2019-1238925152867243/

E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Participarea la Congresul nostru este deschisă Nepticilor de orice vârstă din întreaga Mitropolie, nu numai celor din UK şi Irlanda.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate