Banner

La Cernăuți va avea loc un Salon Internațional de Carte Românească

Email Imprimare PDF

01_salonul_de_carte_romaneasca_cernautiConsulatul General al României la Cernăuți, în parteneriat cu Editura „Alexandru cel Bun" și Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina, organizează la Cernăuţi Salonul Internaţional de Carte Românească (ediţia a VI-a). Evenimentul are loc în contextul preluării de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, transmite Bucpress, preluat de Romanian Global News.

Salonul internațional de carte are ca scop popularizarea cărţii româneşti în Ucraina, informarea cititorilor despre cele mai importante cărţi apărute în Ucraina, România şi Republica Moldova. Evenimentul are ca scop promovarea valorilor comune în zona transfrontalieră Ucraina-România prin intermediul cărții tipărite și a unor discuții pe teme istorice, culturale și jurnalistice.

Evenimentul va avea loc la Biblioteca Regională „Myhailo Ivasiuk" din Cernăuți (strada Kobyleanska, nr. 47) în data de 7 iunie, ora 10:00. În afară de cărți apărute la Cernăuți, vor fi prezentate în capitala Bucovinei istorice noi apariții editoriale din București, Iași, Suceava și Chișinău. De asemenea, la eveniment sunt invitați să participe autori ucraineni, care au abordat în lucrările lor tematici românești.