Banner

Luni, 12 august, încep lucările Universității de Vară de la Izvorul Mureșului. Se așteaptă dezbateri aprinse pe teme cum ar fi situația dramatică a comunităților istorice românești din afara frontierelor și românii din județele Harghita și Covasna

Email Imprimare PDF

01_luni_incep_lucrarile_la_izvoru_muresuluiCentrul Cultural Toplița, cu sprijinul Guvernului României, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Fundațía Națională pentru Românii de Pretutindeni, Federația Organizațiilor Românești din centrul și sud-estul Europei și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, organizează cea de-a XVII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, eveniment care va avea loc în perioada 12 – 17 august 2019, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, judeţul Harghita, cu tema România și românii de pretutindeni, la un an (în primul an) de la Centenarul Marii Uniri, transmite Romanian Global News.

 

Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român", atât prin conferențiari, participanţi (reprezentanți ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată.

La lucrări vor participa cursanţi din ţară şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria și din diasporă, reprezentanți ai românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media.

Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducători ai statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.

Programul

Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului

Ediția a XVII-a, 12-17 august 2019

cu tema

România și românii din jurul României, în primul an după Centenar

Duminică, 11 august 2019

Sosirea şi cazarea participanţilor, din ţară şi de peste hotare, la Complexul Naţional Sportiv Izvoru Mureşului.

Luni, 12 august 2019

10.00 - 10.30 – Deschiderea ediției 2019. Cuvânt de binecuvântare al PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; salutul organizatorilor și al reprezentanților autorităților publice locale (prefectul județului Harghita - Adrian Jean Andrei, prof. dr. Costel-Cristian Lazăr – Centrul Cultural Toplița, Laurențiu Plăeșu – Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, prof. Florentina Teacă – Centrul European de Studii Covasna-Harghita, primarul comunei Voșlobeni - Mihai Tinca, directorul Complexului Sportiv Național Izvoru Mureșului - Gavril Chindea); prezentarea participanţilor, ai partenerilor și ai finanțatorilor ediţiei din anul 2019

Moderator: Deputat Constantin Codreanu, Președintele Comisiei pentru Comunitățile de Români din Afara Granițelor Țării a Camerei Deputaților

10.30 - 12.00 – Republica Moldova în evoluțiile geopolitice din zonă și interesul național românesc

12.00 - 12.30 – Pauză

12.30 - 14.00 – ReUnirea R. Moldova cu România, un proiect de țară pentru români? Dar pentru clasa politică?

16.00 - 18.00 – Satul românesc - vatră de promovare a conștiinței și identității naționale - Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului" Izvoru Mureșului, cu participarea PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și a preoților parohi din zonă

- Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, În actualitate: problematica proprietății în România (înstrăinările de pământ, protecția fondului forestier și retrocedările, aspecte ale cetățeniei și proprietății după Tratatul de pace de la Trianon)

- Prof. univ. dr. Avram Fițiu, Salvarea fermei țărănești de importanță economică în România

- Dr. Ioan Lăcătușu, Specificul identitar al satelor românești din județele Covasna și Harghita

Marți, 13 august 2019

Moderator:Dan Tanasă, jurnalist

10.00 - 12.00 – Provocări privind păstrarea identității la românii din Ucraina. Jumătate de milion de români în pericol de asimilare. Poziția României!

12.00 - 12.30 – Pauză

12.30 - 14.00 – Românii din Serbia între politicile de asimilare ale Serbiei și promisiunile autorităților române

16.00 - 18.00 – Drama românilor din Bulgaria. Ce face statul bulgar? Dar cel român?

- Prof. univ. dr. Adina Berciu, Românii (aromânii, meglenoromânii) din Balcani. Istorie și prezent.

Miercuri, 14 august 2019

Moderator: prof. univ. dr. Radu Baltasiu

10.00 - 12.00 – Provocări și priorități privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita. Acţiunea „Români pentru români". Capcanele Codului Administrativ!

Invitați: Adrian Jean Andrei (prefectul jud. Harghita), Sebastian Cucu (prefectul jud. Covasna), Marian Știopu și Florentina Teacă (Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș), deputatul Marius Pașcan și senatorul Gheorghe Baciu (Partidul Mișcarea Populară), Dan Tanasă (Asociața Civică pentru Demnitate în Europa), dr. Mihai Tîrnoveanu (Asociația „Calea Neamului"), pr. Vasile Antonie Tămaș (Asociația „Voievozii Munților") ș.a.

12.00 - 12.30 – Pauză

12.30 - 14.00 – Demersuri pentru afirmarea identității românești a romano-catolicilor din Moldova;

Invitați: ing. Gheorghe Bejan, dr. Anton Coșa (Asociația Romano-Catolicilor din Moldova „Dumitru Mărtinaș")

Prezentarea volumului: Cornel Cadar, Anton Coșa, Fabian Doboș, Eroi catolici din Primul Război Mondial și monumentele dedicate lor pe teritoriul Diocezei de Iași, Editura Presa Bună, Iași, 2018

16.00 - 18.00 – Personalități românești din diaspora despre experiența conviețuirii inter-etnice în țările democratice

Invitați: prof. univ. dr. Ioan Mușcutariu (SUA), Dan Tanasă (Spania, Germania), Larisa Axinia (Italia)

- Prof. univ. dr. Ion Ciurea-Weidner, Impactul paradoxurilor informaționale în era digitalizării asupra dinamicii sociale

- Dr. Catinca Agache, Profesorul universitar preotul-poet Teodor Damian din New York, slujitor al spiritualității și culturii românești

- Irina Vasile, Rolul minorităților în dezvoltarea României după 1918. Statul român și prezervarea identitară a minorităților etnice

Lansarea volumului Catinca Agache, Akassia (cineroman), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2019

Joi, 15 august 2019

ora 9.00 – participarea la Liturghia arhierească, săvârşită de PS Andrei, cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului"

16.00 - 18.00 – Vernisarea expoziției de icoane ortodoxe

Lansări și prezentări de cărți:

Ion I. Russu, Românii și secuii, ediția a II-a, ediție îngrijită și Prefață de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Cuvânt înainte la ediția a II-a de Ioan Opriș, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2019, tipărită cu sprijinul TipoMoldova Iași;

Gheorghe Popa-Lisseanu, Originea secuilor și secuizarea românilor, Editura Saeculum I.O., București, 2019, ediție alcătuită și îngrijită de I. Oprișan

20.00 – Seară românească şi foc de tabără. Spectacol oferit de Ansamblul „Rapsodia Călimanilor" al Centrului Cultural Toplița și Corul bărbătesc „Voievozii Munților" din Vâlcele; recitalul poeţilor Ionel Simota din Miercurea Ciuc şi Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc

Vineri, 16 august 2019

Moderatori: prof. univ. dr. Radu Baltasiu, dr. Mihai Suciu

10.00 - 12.00 – Politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România;

12.00 - 12.30 – Pauză

12.30 - 14.00 – Consecințe pe termen mediu și lung ale declinului demografical populației României

16.00 - 18.00 – Războiul informațional la frontiera NATO și UE. Cum răspunde România agresiunii informaționale? România şi războaiele de imagine

- Dorin Suciu, Despre războaiele psihologice, mediatice și de imagine. Procedee de subversiune prin dezinformare, intoxicare și manipulare

- Dr. Mihai Suciu, Spectacular și manipulare prin media

- Matei Blănaru, Aspecte ale destructurării identităţii – probleme ale identităţii româneşti contemporane

- Dan Lupescu, Lecția de istorie din publicistica lui Mihai Eminescu: unitatea națională și răul din lăuntru

Sâmbătă, 17 august 2019

Modertor: dr. Ioan Lăcătușu

10.00 - 12.00 – Lansări și prezentări de cărți

•Acta Carpatica nr. 5/2018, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan", din Sf. Gheorghe și Asociația Ștefadina, din București

•Sangidava nr. 7(XIII), 2019, anuar editat de Centrul Cultural Toplița și Fundația Culturală „Miron Cristea"

•Corina Bărăgan-Sporea, Sita Buzăului în timpul Primului Război Mondial, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2019, prezintă dr. Ioan LĂCĂTUȘU

•Prezentarea proiectului editorial Mihai Eminescu 170 de ani de la naștere (1850-2020), prezintă Aurel Ștefanachi, Editura TipoMoldova, Iași

•Costel-Cristian Lazăr, Toplița și Marea Unire, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2018

•Grai Românesc, periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei și Harghitei, nr. 2(83)/2019

•TopLitera, revistă literară editată de Biblioteca Municipală „George Sbârcea", Toplița

12.00 - 12.30 – Pauză

12.30 - 14.00 – Închiderea ediţiei 2019