Banner

FESTIVALUL ”România-Tradiţii şi Valori Europene” -a XV a EDIŢIE la MILANO

Email Imprimare PDF

01_fest_rtevDuminică, 20 octombrie 2019, celebra Piață "San Lorenzo" din centrul orașului Milano se va transforma într-un spațiu al jocului, al cântecului și al tradițiilor românești. Începând cu orele 15, români, italieni și alte grupuri de emigranți, sunt invitați să participe la cel mai longeviv festival românesc din Diasporă, scrie Larisa Axinia, Vicepreședinte Asociația Românilor din Italia-Milano, preluată de Romanian Global News.

Este un eveniment organizat din suflet pentru suflet, care s-a născut și dăinuie de 15 ani datorită iubirii față de țara mamă, conștiinței naționale, necesității de a promova și menține vii valorile si tradițiile românești.

Fără trecut, nu putem avea viitor. Suntem un popor cu o istorie de milioane de ani, cu tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie şi care ne definesc ca naţie. Avem datoria de a le promova şi de a le transmite mai departe tinerilor și copiilor noștri, pentru a ne păstra identitatea.

De asemenea, e important să arătăm și italienilor și altor popoare care trăiesc la Milano, ce înseamnă România, să vadă și fața frumoasă a țării noastre, nu doar ceea ce se scrie urât despre noi în presa italiană.

Identitatea şi conştiinţa naţională se manifestă în culorile naţionale, în operele marilor scriitori şi poeţi ai poporului nostru, în obiceiuri şi tradiţii, în portul şi arta populară, în muzica marilor compozitori români precum şi în cea tradiţională, în toate invenţiile cercetătorilor români renumiţi pe plan mondial şi de asemenea, în conduita fiecărui cetăţean român, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Programul artistic va cuprinde: dansuri și cântece populare românești, recital de poezie și muzică românească, expoziții și demonstrații practice de artă populară, coordonate de Domnica Vrăşmaş.

Pe scena festivalului vor urca Victoria Pădureşi formaţia condusă de aceasta, Ansamblul de copii "Cununiţa", Grupul "Groove Express", poetul Viorel Boldiş. Invitat special al actualei ediţii este îndrăgita solistă de muzică populară, Florica Jinga, care se va afla pentru prima oarăîn mijlocul comunităţii de români din Milano.

Actuala ediție a Festivalului "România-Tradiții și Valori Europene" este organizată cu patronajul Consulatului General al României la Milano și al Primăriei Milano.