Ungaria continuă presiunea asupra autorităților de la Kiev în problema legii educației din Ucraina

Email Imprimare PDF

01_ungaria_ucraina_presiuniUn pas semnificativ a fost făcut către restabilirea cooperării prieteneşti între Ungaria şi Ucraina, a declarat secretarul de stat din Ministerul de Externe ungar, Levente Magyar, după întrevederea avută cu omologul său ucrainean Vasil Bodnar în oraşul Ujgorod din vestul Ucrainei, referindu-se la evoluţiile legate de noua lege ucraineană a educaţiei, informează agenţia MTI, citată de Agerpres și preluată de Romanian Global News.

 

Oficialul ungar a spus după întrevedere că a văzut 'prima şansă realistă de normalizare a legăturilor dintre Ucraina şi Ungaria', după ce relaţiile dintre cele două ţări au fost tensionate de respectiva lege.

Levente Magyar a mai afirmat că omologul său ucrainean a fost de acord la această întâlnire că 'în pofida legii educaţiei, care a afectat relaţiile bilaterale, în sistemul educaţional din Ucraina nu trebuie efectuate schimbări fără consimţământul reprezentanţilor grupurilor minorităţilor'.

Secretarul de stat ungar a precizat că pe 14 februarie reprezentanţi ai minorităţii maghiare din Ucraina vor începe discuţiile cu ministrul ucrainean al educaţiei, el exprimându-şi speranţa că se va ajunge la o înţelegere pe tema legii educaţiei.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.