Reportaj Radio France International: ”Vrea sau nu Igor Dodon, Unirea cu România va fi”

Email Imprimare PDF

27_unireLista localităţilor din Republica Moldova care au semnat declaraţii simbolice de unire cu România a ajuns la 20. Consilierii mai multor sate s-au arătat dispuşi să facă acelaşi lucru, în timpul apropiat. Vădit indignat, preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat că semnatarii riscă pedepse sau chiar dosare penale.

 

Ba mai mult, Dodon a făcut public un document, potrivit căruia majoritatea aleşilor locali din alte 50 de sate au semnat declaraţii pro-statalitate şi anti-unire. Primii care au făcut acest lucru - un grup de consilieri din Sadova, satul de baştină a lui Dodon, se arată într-un reportaj realizat de Radio France Internationale, citat de Romanian Global News.

Primarul satului Sadova nu recunoaşte declaraţia pro-statalitate

Primarul satului Sadova, Vladimir Susurenco, s-a arătat surprins de aşa zisa declaraţie pro-statalitate şi anti-unire. Vladimir Susarenco a spus pentru RFI că nu recunoaşte niciun act semnat de grupul celor 8 consilieri locali. Primarul este de părere că în situaţia creată cineva îşi face PR politic.

"În calitate de primar stau deoparte şi nu este bine ce se întâmplă. Lucrurile acestea ne-au fost într-o oarecare măsură impuse. Preşedintele ţării atunci când a declarat că este preşedinte al tuturor, trebuia să cheme oamenii la calm. Ne liniştim, nu facem declaraţii stataliste sau despre uniunea vamală. În timpul apropiat vor vrea şi autonomie locală", consideră Vladimir Susarenco.

Oamenii din Sadova vorbesc totuşi despre Unire şi speră că actul va fi înfăptuit

Vasile Dogot, pensionar, fost profesor de geografie la gimnaziul din Sadova: "Dacă s-ar putea, cât mai rapid să facem unirea. Poate s-ar ridica nivelul de trai şi la noi, mai ales pentru vârstnici. Ei suferă mult mai mult decât tineretul. Unirea ar duce la schimbare. La noi în sat mai mulţi sunt pentru unire. Sperăm că declaraţia simbolică de unire cu România va fi semnată şi la Sadova".

Iar Dumitru Gavriliţă, pensionar: "Cum am spus şi înainte mulţi ani, suntem pentru unire. Tatăl meu a fost român, eu am fost în armata sovietică şi am ajuns tocmai pe insula Vranghel. Dar, Dodon a fost până la Chişinău şi atât".

"Şi dacă prin sat, mai pot fi zărite unele pancarte roşii cu inscripţia "Moldova are viitor, Igor Dodon preşedinte", care amintesc de alegerile prezidenţiale de acum doi ani, la gimnaziul din Sadova, chiar la intrare, un alt tablou - drapele ale Republicii Moldova şi Uniunii Europene, iar în sălile de clasă răsună "Treceţi batalioane române Carpaţii" şi "Hora unirii", îşi încheie reportajul pentru RFI Valeria Viţu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.