Guvernul României a decis să extindă termenul de valabilitate a pașapoartelor românești

Email Imprimare PDF

18_pasaportGuvernul României a aprobat în şedinţa de joi proiectul de lege privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor la 10 ani în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani şi la cinci ani pentru cei cu vârste între 12 şi 25 de ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului de la București, Nelu Barbu. Beneficiari ai legii vor fi și cetățenii R. Moldova care dețin pașapoarte românești, transmite Romanian Global News.

 

Potrivit agerpres.ro, legea face parte din măsurile care vizează fluidizarea activităţii serviciilor de paşapoarte prin „scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor".

De asemenea, a spus Nelu Barbu, proiectul de lege are în vedere reevaluarea cadrului normativ care reglementează eliberarea paşaportului simplu temporar.

„Pentru eliberarea unui astfel de document, deci paşaport simplu temporar, trebuie să existe situaţii de urgenţă obiective, determinate de motive de sănătate, familiale sau profesionale în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic. Această urgenţă va trebui dovedită în momentul depunerii cererii de eliberare a paşaportului simplu temporar. Pentru situaţiile în care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate, e o chestiune foarte importantă, pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituţii străine a fost eliminată obligaţia ca documentele doveditoare să fie autorizate de o autoritate administrativă română. Un copil care merge la un concurs internaţional poate veni cu dovada că merge la concurs, nu trebuie să existe celebra ştampilă„, a arătat Barbu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook