Deputat Constantin Codreanu: ”Cer Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni trimiterea unor emisari speciali în regiunea Cernăuți"

Email Imprimare PDF

16_codreanuLuni 26 februarie 2018, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, le-a adresat o întrebare parlamentară domnului Teodor-Viorel Meleșcanu, ministru al Afacerilor Externe, și doamnei Natalia-Elena Intotero, ministru pentru Românii de Pretutindeni. Întrebarea parlamentară are ca obiect necesitatea trimiterii în regiunea Cernăuți, de către cele două ministere vizate, a unor emisari speciali pentru exprimarea solidarității cu românii din localitățile vizate de tentative de incendiere a școlilor românești, transmite Romanian Global News.

 

 

Întrebarea adresată ministrului Afacerilor Extenre și ministrului pentru Românii de Pretutindeni cuprinde, între altele, următoarele: "În condițiile în care autoritățile ucrainene de la Kiev insistă asupra suprimării învățământului gimnazial, liceal, profesional-tehnic și universitar în limba română și înlocuirea acestuia cu învățământ în limba ucraineană, precum și într-o atmosferă de ostilitate față de comunitatea românească din Ucraina întreținută de unele grupări radicale ucrainenene, am luat act de relatările de presă de la Kiev și Cernăuți privind dejucarea unor tentative de incendiere a două școli românești din regiunea Cernăuți.

Șeful-adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Victor Kononenko, a susținut în cadrul unui brifing din 23 februarie 2018 cum că aceste tentative de incendiere a școlilor românești ar fi fost întreprinse de reprezentanți ai serviciilor scertete ruse care activează pe teritoriul Ucrainei.

„Reprezentantul serviciilor secrete ruse, David Ponomariov, a planificat o provocare brutală în Bucovina. Am identificat transferul unei sume băneşti în avans din Rusia pentru incendierea a două şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi. Am reuşit să preîntâmpinăm această provocare", a comunicat Victor Kononenko.

Potrivit presei, tentativele de incendiere au vizat școlile românești din satul Pilipăuți, primăria Lunca, raionul Herța, și cea din Ostrița, raionul Noua Suliță.

Indiferent de detaliile care vor fi oferite în continuare de autoritățile ucrainene privind tentativele dejucate de incendiere a școlilor românești, simplul fapt al existenței unor asemenea intenții, îndreptate, ca și tentativele Ministerului Educației de la Kiev, contra învățământului românesc din statul vecin, este relevant pentru riscurile și amenințările la care este expusă minoritatea românească din Ucraina.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne comunicați:

1. Dacă Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni iau în calcul trimiterea unor emisari speciali în regiunea Cernăuți pentru documentare asupra situației și pentru exprimarea solidarității cu românii din localitățile vizate de tentative de incendiere a școlilor românești;

2. Care este poziția Ministerului Afacerilor Externe și a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în legătură cu presiunile la care este supusă și riscurile și amenințările la care este expusă în ultimele luni minoritatea românească din Ucraina".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook