Securism ieftin la reprezentanții MRP în Senatul României. Sergenților majori din MRP le este frică de presă! Intotero le execută ordinele!

Email Imprimare PDF

15_intotero_securismMarți, 26 februarie, în Senatul României, reprezentanții MRP în frunte cu Natalia Intotero au făcut dovada lipsei totale de transparență pe care o promovează și a fricii endemice de presă, transmite Romanian Global News.

 

Ministrul Intotero și-a prezentat ieri, în fața câtorva membri ai Comisiei pentru Românii de pretutindeni a Senatului, strategia legată de ce are de gând să facă la MRP, adică aceleași vorbe prezentate două ore mai devreme la Academie și transmise online, live. Numai că ministra, la îndemnul unuia din sergenții majori ai MRP, a comis o gafa uriașă, pentru care, dacă înțelege lucrurile în perspectivă, ar trebui să își ceară scuze.

După ce unul dintre sergenții majori care au aruncat în aer activitățile DRP/MRP și pe timpul miniștrilor Ligor și Păstârnac, contribuind major la dezastrul celor doua mandate, a reperat în Salonul alb al Senatului României doi reprezentanți ai presei, a mers glonț la Intotero și i-a atras atenția că vorbele ei, adică ce va face MRP public de aici încolo, sunt secrete de stat (în opinia securistului prost) și că presa trebuie dată afară de la ședința publică a comisiei.

Biata ministră, complet controlată de consilierii și directorii părtași la dezastrul din ultimii ani, a ascultat de milițian și a mers la vicepreședintele Comisiei, senatorul PSD, Dan Manoliu și i-a zis la ureche să facă cumva să iasă presa din sală.

Apoi, fățarnică, după ce a executat ordinele securiste ale sergentului major, a venit să-i salute pe jurnaliștii prezenți.

La începerea ședinței, Manoliu a cerut ca presa să părăsească sala, iar conform procedurii, Președintele comisiei, senatorul Viorel Badea, a supus la vot cererea. Cu complicitatea unui senator PNL, prost săracu', care nu știa ce votează, Ioan Cristina, s-a votat cu trei la doi ca presa să părăsească sala.

Demonstrația lipsei de transparență făcută de reprezentanții MRP și provocarea adresată presei arată nu numai că în cadrul MRP decizia aparține unor sergenți majori care au adus dezastrul în această instituție în ultimii ani, dar și faptul că aceștia îl controlează complet pe conducătorul politic al instituției și îl pun în situația ca din postura de dialog constructiv cu presa, să ajungă la starea de război cu aceasta. Iar, în general se știe, că nu presa va ieși rău din acest război.

De ce PSD are un discurs care vizează securiștii infiltrați prin ministere și influența obscură și netransparentă a acestora, dar miniștrii PSD îi păstrează și mai mult chiar, li se subordonează? Poate la solicitarea presei va răspunde Președintele PSD, Liviu Dragnea!

Ministra Intotero poate încă să-și ceară scuze față de presă și să păstreze dialogul constructiv și să îndepărteze din jurul ei sergenții majori care au distrus mandatele miniștrilor precedenți.

Alexandra Bădoi, Redactor șef

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.