Asociaţia Investitorilor din România, inaugurată astăzi la Chișinău

Email Imprimare PDF

15_air_mdPremierii celor două state românești, Pavel Filip şi Viorica Dăncilă, au participat la inaugurarea Asociaţiei Investitorilor din România (AIR) în R. Moldova. Această structură reunește companiile de peste Prut care au venit în Republica Moldova și reprezintă o platformă pentru dezvoltarea şi atragerea investițiilor din România în economia R. Moldova, transmite Romanian Global News.

În comunicatul În cadrul evenimentului, Pavel Filip a remarcat nivelul avansat de cooperare dintre cele două stateromânești pe dimensiunea economică și importanța valorificării în continuare a potențialului existent. Premierul a menționat că lansarea AIR va asigura un dialog permanent cu investitorii și va contribui la soluționarea promptă și eficientă a problemelor mediului de afaceri.

În context, Pavel Filip s-a referit la eforturile Executivului de la Chișinău, orientate spre dezvoltarea unui mediu de afaceri atractiv, evidențiind reforma actelor permisive, reducerea numărului instituțiilor de control, simplificarea procedurilor de raportare, precum și lansarea reformei legislației muncii. „Anul curent ne propunem să dezvoltăm conceptele respective, pentru că suntem conștienți că dezvoltarea domeniilor sociale ține de capacitatea financiară a statului", a declarat prim-ministrul Pavel Filip. Filip a îndemnat membrii AIR să participe activ la lucrările Consiliului Economic, pe platforma căruia sunt discutate și puse în aplicare reforme importante pentru dezvoltarea comunității de business.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a reiterat determinarea fermă a României de a-și consolida prezența pe piața din Republica Moldova, subliniind că lansarea AIR transmite un semnal de încredere investitorilor din România și UE față de mediul de afaceri din țara noastră. „Vă încurajez să realizați cât mai multe contacte între reprezentanții mediilor de afaceri, menite sa identifice noi oportunități de diversificare a prezenței investițiilor românești ", a spus Viorica Dăncilă.

Asociația Investitorilor din România reunește 14 companii care activează în Republica Moldova în domenii, precum construcțiile, comerțul, logistica, sectoarele financiar-bancar și farmaceutic. Investițiile totale ale companiilor membre AIR în Republica Moldova se cifrează la aproximativ 76 milioane de euro.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook