Banner

Comisia Senatului pentru românii de pretutindeni a respins propunerea de acordare a cetăţeniei române persoanelor care îşi asumă identitatea culturală română

Email Imprimare PDF

27_senator_dan_manoliuCu mai multe zile în urmă, pe ordinea de zi a comisiei Senatului României sa aflat avizarea proiectului de lege al deputatului Daniel Gheorghe – PNL, care prevedea o completare a legii cetăţeniei române în sensul de acordare a acesteia şi "persoanelor care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi, ... denumite români de pretutindeni", transmite Romanian Global News.

 

Dintre cei cinci senatori prezenţi, patru s-au abţinut, iar unul a votat împotriva proiectului. Senatorul Dan Manoliu (PSD) care nu a fost de acord cu acest proiect de lege, a afirmat în totală necunoștință de cauză și împotriva intereselor românești de dincolo de frontiere, că această prevedere va fi doar speculată de cetăţeni din state care nu se află în Uniunea Eurpeană pentru a obţine cetăţenia unui stat al Uniunii şi apoi, cu acest statut, să plece în ţările dezvoltate.

Acesta a mai afirmat că acordarea cetăţeniei române unor persoane care au cetăţenia unui stat care nu este membru al Uniunii ne aduce deja deservicii şi atenţionări de la forurile europene. În opinia sa, având în vedere că majoritatea comunităţilor de români care ar putea beneficia de această lege se află în ţări non-europene, interesul ascuns al românilor din aceste comunităţi este de a obţine dreptul de liberă circulaţie în Uniunea Europeană.

Cei care s-au abţinut de la avizarea favorabilă a acestui proiect de lege sunt senatorii Radu-Mihai Mihail - USR, Ioan Cristina şi Viorel Badea – PNL, şi Ion Hadârcă – ALDE.