Forumul Asociațiilor Românești a avut loc la Madrid. Ce rămâne după vorbele rostite acolo? Doar promisiuni, ca de obicei?

Email Imprimare PDF

22_forumul_asociatilor_roRomânii din Spania au nevoie de sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii în rândul noilor generaţii. La primul forum al asociaţiilor româneşti, organizat de Ambasada de la Madrid, pe 10 martie 2018, au fost abordate cele mai frecvente probleme ale românilor din Spania privind munca, imaginea comunităţii sau întoarcerea acasă, transmite Romanian Global News.

Numărul românilor din Spania a scăzut de la începutul crizei până la aproape 700 de mii, potrivit datelor oficiale, însă neoficial sunt peste 1 milion, iar majoritatea trăiesc de mulți ani în peninsula iberică. Primul forum al asociațiilor românești din Spania a adus la Madrid români din mai multe orașe ale Spaniei, care vor o mai buna integrare în societatea spaniolă fără pierderea identitatii, mai ales în cazul tinerei generații de români născuți pe sol spaniol.

Reprezentanții asociațiilor au putut să discute direct cu o parte dintre parlamentarii pentru diaspora și cu Ministerul românilor de pretutindeni despre finanțarea unor posibile proiecte culturale în cadrul comunităților românești.

O parte dintre problemele ridicate au fost legate de documentele de identitate, de drepturile muncitorilor români în Spania și de repatrierea persoanelor decedate.

Românii din Spania au nevoie de sprijinul statului român pentru păstrarea identităţii cultural-lingvistice și religioase a fost una dintre principalele concluzii. De ce lipsesc școlile românești în Spania, pe modelul altor comunități? De ce nu există câte un liceu româno-spaniol la Madrid, barselona și în alte localități cu număr senificativ de români? De ce nu există unul sau mai multe posturi de radio în limba română? Sunt întrebări la care auroritățile române responsabile de domeniu dau din umeri.

Se preferă aruncarea banilor pe tot felul de „acțiuni culturale' cu bere și muzică populară care nu fundamentează deloc identitatea și conștiința națională românească la tânăra generație de români din Spania.

De asemenea, s-a afirmat că Spania este alături de Italia și Republica Moldova, statul în cuprinsul căruia numărul cetățenilor români a atins cifra de aproximativ 1 milion, acest fapt necesitâmd și o mai bună reprezentare a românilor din Spania în Parlamentul României, conform normelor legale de reprezentare în Camera Deputaților și Senat.

Programul forumului asociațiilor a inclus și o scurtă ceremonie în memoria celor 16 români care au murit la atentatele teroriste din 2004 și a fost depusă o coroană de flori la placa de pe fațada misiunii diplomatice.

Cu aveastă ocazie, la masa discuțiilor au participat guvernul, parlamentarii din diaspora și asociațiile românilor din Spania, care oscilează acum între întoarcerea acasă și păstrarea identității culturale într-o țară străină.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.