Delegație a MRP în vizită de lucru în Marea Britanie

Email Imprimare PDF

21_lila_boglarkaO delegație condusă de doamna Lilla Boglarka Debelka, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, transmite Romanian Global News.

Vizita, desfășurată în perioada 15 – 17 aprilie a.c, este prilejuită de inaugurarea Consulatului Onorific al României de la Winchester. Cu această ocazie, demnitarul român l-a felicitat pe domnul Călin Humă pentru numirea în funcția de consul onorific al României în Winchester și și-a exprimat încrederea că inaugurarea consulatului va contribui la consolidarea relațiilor bilaterale și a parteneriatului dintre cele două state.

„Sunt convinsă că, împreună cu Ambasada României din Londra și cu autoritățile locale, domnia sa va avea o contribuție semnificativă la valorificarea resursei reprezentate de comunitatea românească din Regat, precum și la dezvoltarea bunelor relații și a colaborării dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord", a afirmat demnitarul român.

Agenda de lucru a secretarului de stat cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai autorităților locale, membri ai corpului academic, cât și cu membri ai mediului asociativ românesc din zonă.

Comunitatea românească din Marea Britanie este una dintre cele mai importante și numeroase comunități românești din afara granițelor, aceasta reprezentând o prioritate pe agenda de lucru a Ministerului, cu precădere în contextul Brexit.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.