Secretarul de stat în MAE, Dan Neculăescu, s-a întâlnit cu membrii comunității românești din regiunea Cernăuți după ce a vorbit cu autoritățile de la Kiev

Email Imprimare PDF

21_consulatul_general_al_romaniei_la_cernautiÎn cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Ucraina, secretarul de stat în MAE al României, Dan Neculăescu, a avut o întâlnire la 14 aprilie a.c. cu membrii comunității românești din regiunea Cernăuți, discuția axându-se în principal pe problemele învățământului în limba română din Ucraina, apărute în legătura cu adoptarea Legii Educației în anul 2017 – informează Agenția BucPress din Cernăuți, preluată de Romanian Global News.

După întâlnirile de la Kiev cu Vasyl Bodnar, ministrul ucrainean adjunct al afacerilor externe și Svitlana Fomeko, prim-adjunct al ministrului Culturii, în timpul cărora părțile au discutat principalele problematici de pe agenda relațiilor bilaterale, cu accent pe necesitatea soluționării durabile a aspectelor legate de dreptul la învățământ în limba maternă pentru persoanele aparținând minorității române din Ucraina, Dan Neculăescu, secretarul de stat pentru afaceri regionale, a avut la Cernăuți discuții cu reprezentanții puterii locale (conducerea Consiliului Regional Cernăuți, a Administrației Regionale de Stat Cernăuți și a primăriei Cernăuți).

În aceeași zi, la Consulatul General al României la Cernăuți a avut o întâlnire cu membrii comunității românești din regiunea Cernăuți. Întâlnirea lui Dan Neculăescu cu românii din nordul Bucovinei a fost moderată de Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți în prezența Ambasadorului României la Kiev, Cristian Leon Țurcanu și a ministrului consilier de la Consulatul General al României la Cernăuți, Ionel Ivan.

Dan Neculăescu a menționat în timpul discuțiilor cu românii din regiunea Cernăuți că a transmis colegilor ucraineni, atât celor din puterea centrală, cât și celor din puterea locală, preocuparea și îngrijorarea constantă a autorităților române în ceea ce privește protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

Diplomatul român a precizat că a dat de înțeles în mod direct autorităților ucrainene că trebuie găsită o soluție concretă în ceea ce privește articolul nr. 7 al Legii Educației. Dan Neculăescu a adăugat că statul român a ales o abordare directă, onestă și exactă în privința protejării dreptului etnicilor români la studii în limba maternă. În acest context, autoritățile ucrainene au fost îndemnate să se consulte cu minoritatea românească înainte de a adopta decizii de sorginte etnopolitică, ceea ce solicită și experții Comisiei de la Veneția în recomandările publicate în decembrie 2017. În același timp, oficialul român a reiterat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional.

Secretarul de stat în MAE al României Dan Neculăescu, care este și copreședintele părții române al Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția persoanelor aparținând minorităților naționale, a discutat cu membrii comunității românești din Ucraina despre posibila organizare a ședinței respectivei comisii la București, consultându-se cu românii din zona pe marginea mai multor subiecte de actualitate social-politică și culturală.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.