Ministrul Teodor Meleşcanu: “România nu finanţează oameni politici sau organizaţii de partid din Republica Moldova; sprijinul - îndreptat spre reforme”

Email Imprimare PDF

25_melescanu_parlamentMinistrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat luni că România nu finanţează nici oameni politici, nici organizaţii de partid sau alt tip de organizaţii din Republica Moldova, sprijinul ţării noastre fiind îndreptat spre instituţii şi spre reformele din acest stat, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

"Una dintre priorităţile pe care le avem pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene se referă la consistenţa politicii UE în ceea ce priveşte parteneriatul estic şi, în mod evident, una dintre priorităţile noastre atunci când vorbim despre parteneriatul de Est este Republica Moldova. Nu am timp să vă înşir măcar câte eforturi s-au făcut, ce întâlniri şi de ce sprijin s-a bucurat întotdeauna Republica Moldova din partea noastră. (...) În ceea ce priveşte finanţarea Republicii Moldova, România nu finanţează nici oameni politici, nici organizaţii de partid sau alt tip de organizaţii. Sprijinul nostru pentru Republica Moldova este îndreptat spre instituţii şi spre sprijinirea eforturilor pentru reformele din Moldova", a spus Meleşcanu, la "Ora Guvernului" din plenul Camerei Deputaţilor.

Totodată, el a adăugat că, din păcate, relaţiile României cu Rusia "sunt la un nivel extrem de scăzut din cauza evenimentelor care s-au petrecut în această zonă''.

"Vă asigur că dacă va exista o întâlnire între preşedintele Trump şi preşedintele Putin, aşa cum se anunţă pe surse, cred că vom avea o situaţie poate mai clară în legătură cu poziţia noastră care rămâne aceeaşi - descurajare şi apărare - şi, în acelaşi timp, dialog în relaţiile cu Federaţia Rusă", a menţionat ministrul de Externe.

Meleşcanu a precizat că obiectivul fundamental al MAE este de a păstra linia tradiţională a politicii externe a României şi de a face tot ce îi stă în putinţă "pentru ca diferenţele de opinie care există pe plan intern, în politica internă, să nu se reflecteze în politica externă".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.