Noua formă a Legii 321/2006 privind regimul acordării de finanțări nerambursabile a fost promulgată

Email Imprimare PDF

25_MRPMinisterul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) anunță promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2018 pentru modificarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni şi a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul instituției pentru această activitate, transmite Romanian Global News.

Decretul care aprobă modificarea Legii 321/2006 a fost semnat astăzi, 9 iulie a.c., de către Președintele României și aduce modificări majore pentru românii din afara granițelor, care sunt interesați să depună proiecte cu finanțare nerambursabilă la MRP.

Mai exact, noul act normativ extinde aria categoriilor de cheltuieli eligibile și face posibilă renovarea și recondiționarea de clădiri, biserici sau centre culturale.

Astfel, mai mulți români vor avea acces la fondurile nerambursabile puse la dispoziția lor de către Guvern prin intermediul MRP.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.