MAE răspunde încercării de discriminare a românilor de către unii primari din Germania

Email Imprimare PDF

MAE reaminteşte că libertatea fundamentală de circulaţie în cadrul UE se bazează pe principiul nediscriminării între cetăţenii europeni, inclusiv pe accesul egal la beneficiile sociale conform muncii prestate şi pe protecţia împotriva nerespectării legislaţiei aplicabile, transmite Romanian Global News.

Unele autorităţi municipale din Germania au reacţionat recent la date statistice privind numărul străinilor care încasează alocaţii pentru copii din partea guvernului german. Ministerul de Externe al României a explicat, printr-un comunicat care sunt principiile aplicabile în Uniunea Europeană pentru plăţile respective..

Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), lucrătorii europeni au dreptul de a se stabili şi lucra în oricare alt stat membru decât cel ai cărui cetăţeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale ţării de reşedinţă în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelei ţări, fără nicio discriminare bazată pe cetăţenie. Regula prevăzută în TFUE şi în Regulamentul 492/2011 interzice discriminările evidente pe motiv de naţionalitate.

Prin urmare, alocaţiile pentru copii trebuie plătite tuturor lucrătorilor europeni, indiferent de statul membru din care provin părinţii sau în care se află efectiv copiii.

Ministerul federal de finanţe de la Berlin a publicat joi date care arată că numărul străinilor care încasează alocaţii pentru copii din partea guvernului german a continuat să crească în 2018, iar agenţia de presă DPA şi cotidianul Die Welt au consemnat reacţiile unor primari din Germania, scrie www.agerpres.ro.

În iunie 2018, s-au plătit alocaţii 286.336 de copii care trăiesc în alte state ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European. Die Welt a estimat recent că fraudele cu alocaţiile pentru copii comise de grupări infracţionale din Europa de Est îi costă pe contribuabilii germani peste 100 milioane de euro în fiecare an, iar DPA a calculat că Germania va plăti peste 600 milioane de euro părinţilor cu copii din alte ţări ale UE în 2018.

Primarul oraşului Duisburg, Soeren Link, a declarat că "guvernul federal a adormit la cârma acestei probleme şi trebuie să reacţioneze în sfârşit la faptul că există persoane care fug de sărăcie în Europa", a transmis DPA, preluată de Xinhua. El a afirmat că adeseori este imposibil pentru autorităţi să ştie dacă minorii cărora le sunt acordate alocaţiile există cu adevărat. Primarul din Fuerth, Thomas Jung, a insistat asupra problemelor cauzate de cetăţenii străini care nu fac niciun efort de a se integra în societatea germană, ci doar cer alocaţii sociale. Jung a remarcat că mai ales oraşele unde chiriile sunt mici atrag acest tip specific de imigraţie din Europa de Est.

MAE de la Bucureşti reaminteşte că a fost relansat centrul SOLVIT, care oferă sprijin celor care consideră că le sunt încălcate în străinătate drepturile dobândite prin calitatea de cetăţean al Uniunii Europene. Centrul poate fi contactat la numărul TELVERDE 0800 672 507 (disponibil din orice reţea naţională) sau la +40 374 300 270 (apelabil din străinătate) şi pe adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.