Natalia Intotero în județele Galați și Brăila: sperăm ca tot mai mulți dintre cei plecați să afle despre evoluțiile din localitățile de origine și să se întoarcă acasă

Email Imprimare PDF

15_brailaMinistrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a prezentat în județele Galați și Brăila campania „Informare acasă! Siguranță în lume!", o inițiativă a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) care urmărește prevenția, combaterea și stoparea cazurilor de abuz de orice fel asupra cetățenilor români care decid să efectueze activități lucrative în afara granițelor țării, transmite Romanian Global News.

Joi, 20 septembrie 2018, Natalia-Elena Intotero le-a vorbit reprezentanților unităților administrativ-teritoriale din Galați și Brăila despre necesitatea de a-i informa pe cei care doresc să plece la muncă în străinătate cu privire la riscurile la care se expun, dar și despre importanța deschiderii unei linii de comunicare cu localnicii care sunt deja peste hotare.

„}ncercăm ca prin această campanie să ajungă la români informații vitale pentru a evita pericole precum exploatarea prin muncă, fenomen ce face tot mai multe victime printre conaționalii noștri care lucrează în străinătate. În același timp, în parteneriat cu primăriile, sperăm ca tot mai mulți dintre cei plecați să afle despre evoluțiile din localitățile de origine și să se întoarcă acasă", a spus Natalia-Elena Intotero.

Ministrul i-a asigurat pe interlocutori de întreaga disponibilitate a MRP, a Guvernului României, precum și a tuturor instituțiilor statului de a le oferi sprijinul necesar, conform ariei de competență.

La evenimentele derulate în municipiile Galați și Brăila au luat parte prefectul județului Galați, domnul Dorin Otrocol, președintele Consiliului Județean Galați, domnul Costel Fotea, prefectul județului Brăila, domnul George Paladi, reprezentanți ai Consiliului Județețean Brăila și primari din localitățile din cele două județe. De asemenea, au participat reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.