Banner

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni: “Efectele Brexit-ului sunt o prioritate pentru România în contextul PRESRO2019”

Email Imprimare PDF

10_mrpReamintim că, în cadrul negocierilor derulate la nivel european privind efectele Brexit-ului, ne-am concentrat pe protejarea drepturilor cetățenilor.

Considerăm că și în perioada următoare, cetățenii, atât cei europeni din UK, cât și cei britanici din UE27, trebuie să rămână prioritatea noastră, iar scopul nostru comun să fie acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, să minimizăm pe cât posibil efectele negative care ar afecta viețile acestora.

Regretăm rezultatul votului din Camera Comunelor. O retragere fără acord a Marii Britanii din UE ar avea consecințe serioase atât pentru UE/statele membre, cât și pentru Marea Britanie. Ne exprimăm speranța că prin dialog parlamentarii britanici vor ajunge la un consens privind Brexit-ul.

Reiterăm că pe tot parcursul procesului de negociere, UE27 a dovedit constant deschidere pentru identificarea unei soluții acceptabile pentru ambele părți. Poziția UE27 rămâne aceea că Acordul negociat este unul echilibrat și răspunde adecvat preocupărilor părților implicate.

Ca deținător al PRESRO2019 vom susține dialogul și cooperarea în vederea atingerii unui rezultat care să aibă ca principal obiectiv interesele cetățenilor europeni.