Banner

Ministrul Carmen Dan a avut o întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii pe tema vizat Brexitului, dar şi cooperării bilaterale

Email Imprimare PDF

01_carmen_dan_andrew_nobleMinistrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a discutat joi cu ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, despre ultimele evoluţii privind Brexit, dar şi aspecte privind cooperarea poliţienească la nivel bilateral, se arată într-un comunicat al MAI preluat de Romanian Global News.

În ceea ce priveşte Brexit, ministrul a subliniat că prioritatea autorităţilor de la Bucureşti rămâne protejarea drepturilor cetăţenilor români din Regatul Unit.

"Din perspectiva preşedinţiei în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene suntem interesaţi să minimizăm pe cât posibil efectele negative care ar afecta vieţile cetăţenilor şi de aceea menţinem un dialog constant cu toţi partenerii europeni pe această temă", a spus Carmen DanÎn ceea ce priveşte cetăţenii britanici aflaţi pe teritoriul României, oficialul român a transmis asigurări că drepturile acestora vor fi respectate indiferent de scenariul care se va contura pe subiectul Brexit, în spiritul reciprocităţii faţă de abordarea britanică.

Ambasadorul a menţionat că aceste discuţii sunt bine-venite pentru cetăţenii britanici din România şi vor continua, inclusiv la nivel tehnic, în funcţie de evoluţia situaţiei pe acest subiect.

"În planul cooperării poliţieneşti bilaterale, MAI este interesat să menţină proiectele operative aflate în derulare cu Poliţia Metropolitană, Poliţia Transporturi şi formaţiunile poliţieneşti teritoriale, în prezent nouă reprezentanţi ai poliţiei Române aflându-se în misiune de suport operativ în Marea Britanie", se arată în comunicat.

Întâlnirea de joi are loc în continuarea discuţiilor avute în marja Consiliului JAI din luna decembrie 2018 cu ministrul pentru migraţie din Marea Britanie, Caroline Nokes.

Săptămâna viitoare, ministrul pentru migraţie din Marea Britanie este invitat să participe la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne care are loc la Bucureşti.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook