Banner

Prinţul de Wales alături de Înaltpreasfinţitul Iosif Pop au fost prezenți joi, la Londra, la o slujbă ortodoxă la care au luat parte circa 200 de români

Email Imprimare PDF

01_printul_de_walesPrinţul de Wales, a fost prezent joi, la Londra, la o slujbă ortodoxă la care au luat parte români care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie, potrivit unui comunicat al ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, transmite Romanian Global News.

 

Slujba a avut loc la St-Dustan-in-the-West, o biserică anglicană care îşi împarte sediul cu Biserica Ortodoxă Română încă din 1964, având şi rolul de centru comunitar.

Cu această ocazie, Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu Înaltpreasfinţitul Iosif Pop, Arhiepiscop şi Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, şi cu Părintele Silviu Pufulete, preotul paroh al bisericii.

Corul asociaţiei Prietenii Muntelui Athos, al cărei patron este Alteţa Sa Regală, a interpretat muzică bizantină pe durata serviciului religios.

Ulterior slujbei, Alteţa Sa Regală a aprins o lumânare şi s-a întâlnit cu câţiva membri ai comunităţii românești.

Prinţul de Wales are un ataşament special faţă de România, pe care o vizitează în mod regulat. În ultimele două decenii, Alteţa Sa Regală a sprijinit mai multe organizaţii de caritate din România, iar acum patru ani a înfiinţat propria fundaţie caritabilă, Fundaţia Prinţului de Wales România (PWFR). Aceasta îşi desfăşoară activitatea în domeniul dezvoltării rurale, venind în sprijinul micilor fermieri şi al bio-diversităţii

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate